Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Soarta deputatului Cătălin Rădulescu, decisă la nivel întalt! "Este foarte puţin probabil ca Rădulescu să mai rămână în PSD"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Reşiţa, că este „foarte puţin probabil” ca deputatul Cătălin Rădulescu să mai rămână în PSD, în condiţiile în care afirmaţiile sale privind protestatarii sunt „de o gravitate foarte mare”, motiv pentru care el le va propune colegilor sancţiunea maximă.

de Redactia Observator

la 17.03.2017 , 15:34

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Reşiţa, că este „foarte puţin probabil” ca deputatul Cătălin Rădulescu să mai rămână în PSD, în condiţiile în care afirmaţiile sale privind protestatarii sunt „de o gravitate foarte mare”, motiv pentru care el le va propune colegilor sancţiunea maximă.

„Nu putem să ne prefacem că declaraţiile dumnealui au fost nişte glume sau că nu sunt importante. Am vorbit cu colegii mei, într-un termen rezonabil o să avem o întâlnire, nu o să facem un Comitet executiv doar pentru acest caz, dar, din punctul meu de vedere, este foarte puţin probabil ca Cătălin Rădulescu să mai rămână cu noi cel puţin pentru o perioadă”, a afirmat Liviu Dragnea, întrebat despre situaţia lui Cătălin Rădulescu în urma afirmaţiilor pe care acesta le-a lansat la adresa protestatarilor.

Liderul PSD a mai spus că declaraţiile lui Cătălin Rădulescu sunt „de o gravitate foarte mare”, motiv pentru care le va propune colegilor „sancţiune maximă” în cazul deputatului.

Articolul continuă după reclamă

„Afirmaţiile sunt de o gravitate foarte mare, dincolo de alte excese pe care le-a mai avut. Să spui ca posesor legal de arme de foc că eşti dispus să le foloseşti, în primul rând nu ştiu dacă mai poate rămâne deţinător, nu e treaba mea, că nu Parlamentul se ocupă de asta, probabil că alte sturcturi, MAI, Poliţie. Nu poate fi trecut cu vederea şi eu sunt dispus să propun colegilor mei sancţiunea maximă”, a conchis preşedintele PSD. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că afirmaţiile deputatului social-democrat Cătălin Rădulescu privind protestatarii sunt "neavenite” şi "foarte periculoase”, iar acesta nu ar mai trebui să aibă dreptul de a deţine arme de foc. Dragnea a susţinut, totodată, că deputatul "riscă foarte multe lucruri" în privinţa statutului său în PSD, o decizie privind excluderea urmând să se ia în cadrul partidului.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a deschis, marţi, dosar penal în cazul declaraţiilor deputatului PSD Cătălin Rădulescu şi face cercetări pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

De asemenea, după declaraţiile lui Cătălin Rădulescu că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui alungaţi cu tunurile cu apă şi cele referitoare la mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie, pe care este pregătit să o folosească din nou, trei persoane din judeţul Argeş au solicitat Parchetului Curţii de Apel Piteşti să se autosesizeze.

Potrivit procurorului Dinu Dumbravă de la Parchetul Curţii de Apel Piteşti, nu este vorba despre plângeri penale sau denunţuri, ci despre sesizări, care au fost înaintate Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Şi Poliţia Judeţeană Argeş a anunţat că s-a autosesizat după declaraţiile lui Rădulescu şi face verificări cu privire la respectarea Legii privind regimul armelor şi muniţiilor.

Cătălin Rădulescu a declarat, marţi, la Parlament, că în urma afirmaţiilor privind protestatarii a primit 150 de ameninţări cu moartea, motiv pentru care şi-a contactat avocaţii şi a depus o plângere penală, urmând ca 150 de persoane să fie audiate. Social-democratul a ţinut să precizeze că, în continuare, nu este de acord cu faptul că oamenii protestează şi ocupă "neautorizat" Piaţa Victoriei, chiar dacă OUG 13 a fost respinsă.

"Eu sunt colecţionar, am nişte arme, dar n-am tras în viaţa mea. Arma pe care eu o am acasă am cumpărat-o, sunt şi colecţionar. Am spus şi voi spune - dacă vreodată în ţara asta va mai veni comunismul, stalinismul, hitlerismul sau ceva, voi ieşi în stradă cu arma. Şi cu asta am clarificat subiectul. La Revoluţie am ieşit în stradă tot aşa, împotriva unui sistem comunist, atunci am luptat pentru nişte idei pentru care lupt - drepturile şi libertăţile omului. Pe vremea comunismului n-ai fi putut lua un interviu în viaţa voastră”, a adăugat Cătălin Rădulescu.

Deputatul PSD de Argeş Cătălin Rădulescu a spus, într-un interviu pentru "Adevărul", că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui înfruntaţi cu tunuri de apă: "De ce mai stau ca proştii acolo? N-au treabă, n-au serviciu, n-au copii?”. Mai mult, el spune că şi-a păstrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie şi este pregătit să o folosească din nou: "Nu o să mi-o ia nimeni în viaţa vieţilor şi o ţin, că poate vreodată, dacă mai vine cineva cu vreo idee din asta să transforme statul ăsta pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma să trag, imediat."

Rădulescu a mai spune că oamenii care au ieşit să protesteze în Piaţa Victoriei au fost scoşi în stradă şi manipulaţi şi că ar trebui să se intervină cu tunurile cu apă împotriva acestora: "Pentru ce se mai duc oamenii în Piaţa Victoriei acum şi de ce noi nu ieşim împotriva lor cu tunurile cu apă dacă nu mai au motiv? Nu putem să transformăm un loc în maidan. (...) Nu poţi în fiecare zi un loc să-l transformi într-un maidan. Să stea ca proştii în fiecare seară acolo? N-au de lucru, n-au copii, n-au familii? Nu au ieşit pentru nicio ordonanţă. Au fost scoşi în stradă şi manipulaţi groaznic de cine a avut interes să îi manipuleze. (...) Mulţi ies în stradă la orice e dat pe Facebook şi au fost aduşi de la multinaţionale".

Întrebat dacă se gândeşte să iasă să tragă în Piaţa Victoriei, Cătălin Rădulescu a spus că o poate face oriunde vrea: "Pot să ies unde vreau eu. Dacă mă apucă pe mine vreo nebunie, pot să ies unde vreau eu. E dreptul meu şi riscul meu şi hotărârea mea în momentul ăla".

Instanţa supremă l-a condamnat definitiv, pe data de 5 decembrie 2016, pe deputatul PSD Cătălin Rădulescu la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este acuzat de dare de mită şi de administrarea unei firme, faptă incompatibilă cu calitatea sa de parlamentar.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Soarta deputatului Cătălin Rădulescu, decisă la nivel întalt! "Este foarte puţin probabil ca Rădulescu să mai rămână în PSD"