Sorin Roşca Stănescu, condamnat la închisoare cu EXECUTARE
Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare, transmite Realitatea.net. Sentinţa este definitivă
Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare, transmite Realitatea.net. Sentinţa este definitivă
Tot în acelaşi dosar, fostul ministru Sorin Pantiş a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de închisoare.
Sorin Roşca Stănescu este acuzat de utilizare a informaţiei privilegiate şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat, iar Sorin Pantiş, de manipulare a pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat.
Potrivit MEDIAFAX, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a cerut să se constate încetarea procesului penal pentru fostul ministru Sorin Pantiş şi senatorul Sorin Roşca Stănescu, întrucât faptele de care sunt acuzaţi s-au prescris, precum şi în cazul lui Dinu Patriciu, în urma decesului acestuia.
În 28 august 2012, Dinu Patriciu a fost achitat de Tribunalul Bucureşti în dosarul Rompetrol, în care procurorii au cerut pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare. În rechizitoriul Parchetului, se arăta că Dinu Patriciu a transferat în mod succesiv fondurile SC Rompetrol SA iar în calitate de reprezentant al grupului Rompetrol, a organizat şi coordonat operaţiunile de tranzacţionare a acţiunilor emise de SC Rompetrol Rafinare SA (cu simbol RRC), prin intermediul unor conturi aparţinând unor persoane fizice sau juridice controlate de grupul de firme Rompetrol.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰