Surse: Guvernul ia în calcul prelungirea embargoului la cerealele ucrainene. Discută cu Bruxelles-ul şi Ucraina pentru a evita sancţiuni
Noi măsuri în scandalul cerealelor ucrainene. Guvernul ia în calcul prelungirea cu o lună a interdicţiei importului de cereale din Ucraina, dar va discuta totul în prealabil cu Bruxelles-ul şi nu va proceda precum Polonia, Ungaria şi Slovacia. Totodată aşteptăm şi un plan din partea Guvernului de la Kiev. Ministrul Florin Barbu se va întâlni azi cu fermierii să discute măsurile, au declarat surse guvernamentale pentru Observator.
Guvernul ar urmă să prelungească cu 30 zile embargoul pentru cerealele ucrainene, dar totul va fi negociat cu Comisia Europeană. Nu vom adopta modelul guvernelor din Polonia, Ungaria şi Slovacia care au anunţat că, în mod unilateral, vor continuă să interzică importurile de cereale ucrainene, în pofida deciziei Comisiei de a pune capăt restricţiilor. Adică, fără un acord cu Bruxelles-ul. Dacă ar proceda la fel, România ar risca să piardă fonduri europene. În plus situaţia ar reprezenta și o bilă neagră la negocierile pentru modificarea PNRR și pentru deficitul bugetar.
Potrivit unor surse guvernamentale, spre deosebire de Ungaria și Polonia, guvernul de la Bucureşti este în dialog atât cu partea ucraineană, cât și cu Comisia Europeană. Premierul Ciolacu a discutat cu premierul Denîs Şmîhal de vineri până azi iar între timp niciun camion cu cereale ucrainene nu a intrat în România după ridicarea interdicției, au transmis sursele citate.
În continuare, Ministrul Agriculturii, Ionuț Barbu, se va vedea azi cu fermierii români. În plus, autorităţile așteaptă și planul părții ucrainene. Ulterior, se pregătește un ordin comun al ministerelor Agriculturii, Economiei și Finanțelor, pentru prelungirea cu până la 30 de zile a interdicței importului de cereale din Ucraina până când este definitivat sistemul de licențiere, care, însă va exclude compensările. Guvernele de la Budapesta şi Varşovia riscă şi tăierea fondurilor pentru agricultură, după cea a fondurilor europene.
Cerealele ucrainene. Polonia, Ungaria şi Slovacia îndemnate de UE să adopte o atitudine constructivă
- Ultima zi în care România aşteaptă planul Ucrainei cu privire la controlul exportului de cereale, după ce...
- Fermierii români, gata de proteste: "Suntem la limita supravieţurii. Ucraina poate vinde la nişte preţuri foarte...
- Fermierii români cer interzicerea importului în ţara noastră a unor produse din Ucraina, după ce Comisia...
- Comisia Europeană ridică restricţiile impuse importurilor de cereale ucrainene
"Suntem conştienţi de anunţurile unor state membre cu privire la măsuri unilaterale. Ceea ce este important acum este ca toate ţările să lucreze în spirit de compromis şi cu o atitudine constructivă", a transmis duminică o purtătoare de cuvânt de la executivul comunitar.
Ucraina era unul din cei mai mari exportatori mondiali de cereale, înainte ca invazia rusească din 2022 să îi reducă capacitatea de a expedia produse agricole prin porturile sale de la Marea Neagră. De atunci încoace, fermierii ucraineni s-au bazat pe exporturile realizate prin ţările vecine, inclusiv prin România. Cu toate acestea, afluxul de cereale şi oleaginoase ucrainene în ţările vecine au afectat veniturile fermierilor est europeni astfel că guvernele din regiune au interzis importurile de produse agricole din Ucraina.
În luna mai a acestui an Uniunea Europeană a intervenit pentru a împiedica acţiunile unilaterale ale ţărilor membre şi a impus propriul său embargou cu privire la importurile din Ucraina în ţările vecine. Conform restricţiilor introduse de Bruxelles, Ucrainei i s-a permis să exporte produse agricole prin cele cinci ţări membre UE din Europa de Est, cu condiţia ca aceste produse să fie vândute în altă parte. Vineri, executivul comunitar a decis să nu prelungească aceste restricţii, după ce Ucraina a promis că va lua măsuri pentru a controla exporturile de produse agricole spre ţările vecine.
Însă, Polonia, Slovacia şi Ungaria au anunţat vineri că vor păstra propriile lor restricţii cu privire la importurile de cereale ucrainene, în pofida deciziei Comisiei. "Acum preocuparea noastră este să punem la punct, şi să facem să funcţioneze, noul sistem pe care l-am anunţat", a precizat purtătoarea de cuvânt a Comisiei, adăugând că luni va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii tuturor ţărilor UE interesate de acest dosar, ceea ce va oferi o oportunitate pentru noi discuţii.
Conform autorităţii portuare, în primele opt luni ale anului 2023, Ucraina a exportat 9,2 milioane de tone de cereale prin portul Constanţa, însă ritmul livrărilor a încetinit, pe măsură ce atacurile ruseşti asupra porturilor de la Dunăre s-au intensificat. Comparativ, pe tot parcursul anului 2022, Ucraina a expediat 8,6 milioane de tone de cereale prin portul Constanţa.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰