Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Surse: Klaus Iohannis le recomandă liberalilor să intre la guvernare cu PSD. Social-democrații pun condiții grele | Ședințe decisive luni

PSD și PNL sunt tot mai aproape de momentul în care vor guverna împreună. Decizia finală și oficială ar putea să vină chiar luni, pe 8 noiembrie. Social-democrații pun condiții grele pentru a accepta premier PNL. În afară de jumătate din ministere, PSD vrea ca în programul de guvernare să fie introduse și majorări de pensii, salarii și alocații.

de Larisa Bernaschi

la 07.11.2021 , 22:45

Suntem de 67 de zile în criză politică și de peste 30 de zile în care nu avem un guvern cu puteri de depline, însă pare că lucrurile se cristalizează și se încheie această criză politică. Mai e un singur pas important de făcut și anume ca cei din Partidul Național Liberal să-i accepte pe cei de la PSD să guverneze împreună. Această decizie urmează să fie luată luni seară, într-o ședință de partid.

Potrivit informațiilor noastre, inclusiv președintele Klaus Iohannis le recomandă liberalilor să-i accepte pe cei de la PSD și să meargă împreună la guvernare, însă cu un premier liberal. Și ar accepta social-democrații această variantă, dacă Nicolae Ciucă va fi alegerea președintelui. Însă pun și alte condiții: în afară de cele 50% dintre portofolii, cei din PSD vor mărirea majorarea salariului minim de două ori, în 2022, astfel încât să ajungă la 3.000 de lei, și majorarea pensiilor cu 11%, chiar de la 1 ianuarie. Și, spun social-democrații, s-au găsit și bani în buget pentru aceste măriri. Mâine sunt două ședințe decisive, la PSD și la PNL, și vom afla dacă cele două mari partide vor intra la guvernare împreună.

Tensiuni în PNL, înaintea deciziei cu privire la parteneriatul de guvernare cu PSD sau USR

Vezi și

O serie de discuţii tensionate au avut loc în PNL în ultimele zile, în contextul deciziei cu privire la partenerul de guvernare cu PSD sau USR, au declarat surse din cadrul partidului și pentru News.ro. Astfel, preşedintele Klaus Iohannis presează partidul pentru o alianţă cu PSD, mai mulţi lideri PNL spunând că au fost sunaţi de şeful statului în acest sens. Pe de altă parte, alţii susţin că nu au existat telefoane din partea preşedintelui Iohannis, acuzându-i pe cei care declară contrariul că "vor să pară mai importanţi decât sunt""Nişte închipuiţi", a declarat unul dintre liberali.

Surse din cadrul PNL au precizat că există un puternic curent de opinie în partid pentru o guvernare alături de PSD, cu Nicolae Ciucă premier, iar Florin Cîţu preşedintele Senatului. Sursele citate au explicat că mai mulţi lideri PNL au avertizat că există pericolul scindării formaţiunii dacă Florin Cîţu ar rămâne fără nicio funcţie publică, având doar şefia partidului.

Larisa Bernaschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri politice » Surse: Klaus Iohannis le recomandă liberalilor să intre la guvernare cu PSD. Social-democrații pun condiții grele | Ședințe decisive luni