Surse: Nicuşor Dan îşi şterge linia roşie. Nu mai exclude un Guvern votat de AUR, ci doar unul fără AUR
Preşedintele Nicuşor Dan nu mai exclude un Guvern instalat cu voturi de la AUR, ci doar să nu fie AUR la guvernare, au transmis surse politice pentru Observator.
Nicușor Dan ar fi de acord cu posibilitatea instalării unui guvern cu voturi de la AUR, spun surse politice pentru Observator. Asta deși, în urmă cu un an, președintele, împreună cu PSD, PNL, USR și UDMR, au decis să formeze un cordon sanitar în jurul partidului condus de George Simion, pe care îl etichetau drept partid extremist. Şeful statului exclude doar ca AUR să fie la guvernare.
Președintele consideră că, dacă Guvernul Veştea ar fi trecut săptămâna trecută cu voturi de la AUR, ar fi fost mult mai bine decât acum, pentru că am fi avut un Executiv capabil să dea ordonanţe de urgenţă, au mai transmis surse apropiate președintelui.
Nicuşor Dan e de părere că un Guvern interimar poate rămâne chiar și până la 31 august, cu condiția ca Parlamentul să fie convocat în sesiune extraordinară pentru reformele PNRR.
În momentul actual, președintele ar fi de acord cu orice formulă de guvernare, inclusiv rocada de guverne minoritare, au mai transmis sursele citate. Potrivit acestora, liderul social-democrat, Sorin Grindeanu, știa săptămâna trecută că nu are voturile necesare pentru o majoritate atunci când a spus că vrea autonomie totală pe programul de guvernare și că nu acceptă condițiile impuse de PNL și USR.
Președintele, mai spun sursele citate, îi reproșează liderului PNL, Ilie Bolojan, că și-a schimbat poziția de la o negociere oficială la alta.
Amintim că imediat după căderea Guvernului Vestea, la consultările de la Palatul Cotroceni, Bolojan i-a transmis președintelui că liberalii propun două soluții pentru rezolvarea crizei: un guvern minoritar de dreapta, construit în jurul PNL-USR-UDMR, sau un guvern minoritar PSD, dar votat în anumite condiții. De pildă, la negocierile cu PSD, liberalii au cerut ca niciun "pucist" din PNL să nu facă parte din viitorul executiv. Grindeanu a cerut în schimb de la liberali vot în Parlament fără condiții.
