Tudorel Toader anunță ordonanța de contestare a sentințelor date de completurile constituite nelegal
Ministrul Justiției anunță că a fost elaborat proiectul de ordonanță prin care se vor putea contesta sentinţele date de completurile de cinci judecători constituite nelegal.

Ministrul Justiției anunță că a fost elaborat proiectul de ordonanță prin care se vor putea contesta sentinţele date de completurile de cinci judecători constituite nelegal. Tudorel Toader a susţinut că o opţiune similară există şi în cazul dosarelor bazate pe protocoalele secrete între Ministerul Public şi SRI.
Ministrul a precizat că este vorba despre o ordonanţă de urgenţă pentru "repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegale", iar aceştia vor putea face contestaţie în anulare.
Toader a menţionat că acest proiect va fi prezentat premierului Viorica Dăncilă, care va decide ce sa va întâmpla mai departe. Acesta a spus că ordonanţa de urgenţă privind posibilitarea depunerii contestaţiei în anulare de către cei care au fost condamnaţi de compelturile nelegal constituite de la ÎCCJ „e pregătită”, dar că nu decide el când va fi adoptat acest act normativ, precizând că „în cel mai scurt timp posibil”.
- Crin Antonescu, despre cum ar scăpa de "suspiciunile, îndreptăţite de altfel, că în CCR se exprimă voinţe...
- România răspunde Rusiei: Un stat agresor, opozanţi executaţi lângă Kremlin, fără alegeri libere de 20 de ani
- Becali, convins că George Simion va deveni preşedintele României: "100% intră în turul 2 și vreau să intre cu...
- OUG 9/2025, prin care medicii pensionaţi nu mai puteau lucra la stat, va fi amânată până pe 31 decembrie
- Rectorul SNSPA susţine că este imposibil ca Simion sau Anamaria Gavrilă să strângă legal 200.000 de semnături,...
De asemenea, ministrul Justiţiei a mai spus că o varinată similară există şi în cazul dosarelor întocmite în baza protocoalelor secrete dintre Ministerul Public şi SRI, asupra cărora s-a pronunţat Curtea Constituţională.
Toader ar urma să se întâlnească luni cu premierul, însă în rincipal pentru discuţii privind legea recursului compensatoriu.
Sursa: News.ro
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰