UBB: Teza de doctorat a lui Lucian Bode este profund viciată. Comisia cere corectarea abaterilor
Comisia de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca a stabilit că suspiciunile de plagiat legate de lucrarea de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, se confirmă în marea lor majoritate. "În lipsa posibilităţii legale de a aplica sancţiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunităţii academice, Comisia îi solicită corecturi la teză şi retragerea cărţii publicate pe baza tezei, şi se vor sesiza consiliile naţionale (CNATDCU/Consiliul Naţional de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condiţiile legii", a transmis UBB Cluj.
Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai a decis, după analiza tezei de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode, că "abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată". Hotărârea poate fi consultată la finalul articolului!
Comisia de etică a UBB a adoptat Hotărârea Nr. 1 din 2023, ca urmare a autosesizării în urma unor noi informații cu privire la suspiciuni de plagiat în teza de doctorat a lui Lucian Bode.
"Concluzia analizei este că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate. În lipsa posibilității legale de a aplica sancțiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunității academice, Comisia ii solicită corecturi la teză și retragerea cărții publicate pe baza tezei, și se vor sesiza consiliile naționale (CNATDCU/Consiliul Național de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condițiile legii".
"Datorită unor confuzii în spațiul public cu privire la cadrul legal în care se pot analiza lucrările științifice din punct de vedere al eticii cercetării și la bunele practici/standardele internaționale, Comisia reiterează cerințele legale și de bune practici sub care poate analiza o teză de doctorat sau altă lucrare științifică: Conștientă de efortul continuu necesar pentru menținerea standardelor World Class, UBB consideră că are datoria de a-și asuma cu bună credință analiza obiectivă a sesizărilor privind abaterile de la etica cercetării și corectarea acestora cu maximă probitate profesională.
- Lucian Bode, acuzat că a dat în judecată Universitatea Babeș-Bolyai ca să scape de un verdict de plagiat....
- Lucian Bode, acuzat de plagiat. Universitatea Babeş-Bolyai reia analiza tezei de doctorat a ministrului de Interne,...
- Ministrul Lucian Bode, reacție după decizia că a plagiat: "Teza mea de doctorat este în regulă"
Așa cum am detaliat deja în comunicatul UBB disponibil aici, o teză de doctorat se prezumă că a fost realizată corect, însă, dacă există suspiciuni însoțite de dovezi privind frauda academică, comisia de etică le analizează și decide exclusiv în limitele sesizării. Soft-ul anti-plagiat este singura metodă de analiză în întregime a unei lucrări științifice care respectă prezumția de nevinovăție în cadrul unei proceduri sancționatoare.
Comisia de etică sau orice altă comisie cu caracter disciplinar se poate pronunța doar prin respectarea prezumției de nevinovăție și a dreptului la apărare. Dacă există sesizări succesive privind abateri de la etica cercetării într-o lucrare științifică, acestea trebuie analizate în limita sesizării, și ori de câte ori ele apar. Nicio analiză nu este definitivă și nu poate duce la concluzia că nu mai pot exista și alte abateri de la etică în acea lucrare", transmite UBB.
Comisia îi solicită lui Lucian Bode corecturi la teză şi retragerea cărţii publicate pe baza acesteia
În hotărâre se arată că există două tipuri de abateri de la normele de citare în teza analizată:
(1) Plagiat conform definiţiei din Legea 206/2004 – preluare de paragrafe de text (tradus din engleză sau direct din limba română) fără citare (prin note de subsol sau în text) sau plagiat prin preluare verbatim (cuvânt cu cuvânt) din limba română, fără parafrazare, a unor paragrafe întregi, ceea ce ar presupune încadrarea textului între ghilimele, chiar dacă este citată sursa. (...)
(2) Citare defectuoasă sau incorectă, în cazul traducerilor din engleză a unor bucăţi semnificative de text. Deşi sursa este indicată în nota de subsol, nu este clar delimitat textul preluat prin parafrazare minimă (rezultată din traducere) şi contribuţia proprie a doctorandului. De asemenea, există texte pe care autorul tezei le atribuie prin note de subsol surselor originale, însă fără precizarea că a consultat o sursa indirectă (prin folosirea cuvântului apud). În fine, există texte care sunt citate cu referire la un întreg articol, şi nu la pagina exactă de unde s-a preluat textul.
Conform Codului etic al Universităţii Babeş-Bolyai şi al practicilor academice internaţionale, confirmate de experţii cooptaţi, aceste abateri sunt considerate grave erori de citare, încadrate uneori sub umbrela extinsă a noţiunii de "plagiat", şi care viciază substanţial corectitudinea lucrării de doctorat. Ele sunt repetate consistent pe parcursul lucrării, sugerând intenţia de mascare a absenţei contribuţiei originale. Lipsa delimitării textului citat faţă de contribuţia originală prin corp de text sau prin precizarea "traducerea autorului" are ca rezultat pagini întregi care constau în simple compilări de citate. Tabelele şi figurile reclamate sunt fie plagiate, fie citate incomplet".
Comisia menţionează că există "şi situaţii de citare corectă, cu parafrazare suficientă, în cazul cărora acuzaţia de plagiat nu se confirmă", arătând că aceste exemple indică faptul că autorul avea cunoştinţă de practicile corecte de citare.
"În considerarea concluziilor de mai sus, Comisia reia concluziile din Hotărârea 7/2022 în sensul că: (1) Se confirmă şi alte abateri de la etica cercetării decât cele reclamate anterior şi analizate de Comisie – plagiat şi citare defectuoasă sau incorectă. (2) Abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată", scrie în textul hotărârii, care poate fi consultat integral aici.
Totodată, Comisia a reiterat cerinţele legale şi de bune practici sub care poate analiza o teză de doctorat sau altă lucrare ştiinţifică: "Conştientă de efortul continuu necesar pentru menţinerea standardelor World Class, UBB consideră că are datoria de a-şi asuma cu bună credinţă analiza obiectivă a sesizărilor privind abaterile de la etica cercetării şi corectarea acestora cu maximă probitate profesională. Aşa cum am detaliat deja în comunicatul UBB disponibil aici, o teză de doctorat se prezumă că a fost realizată corect, însă, dacă există suspiciuni însoţite de dovezi privind frauda academică, comisia de etică le analizează şi decide exclusiv în limitele sesizării. Soft-ul anti-plagiat este singura metodă de analiză în întregime a unei lucrări ştiinţifice care respectă prezumţia de nevinovăţie în cadrul unei proceduri sancţionatoare".
Potrivit sursei citate, Comisia de etică sau orice altă comisie cu caracter disciplinar se poate pronunţa doar prin respectarea prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului la apărare. Dacă există sesizări succesive privind abateri de la etica cercetării într-o lucrare ştiinţifică, acestea trebuie analizate în limita sesizării, şi ori de câte ori ele apar. Nicio analiză nu este definitivă şi nu poate duce la concluzia că nu mai pot exista şi alte abateri de la etică în acea lucrare.
De asemenea, în comunicat se arată că în prima sesizare la această teză, UBB a primit o serie de suspiciuni de plagiat şi a identificat altele în plus, în baza analizei integrale a tezei cu două softuri antiplagiat. Concluziile detaliate ale Comisie de etică asupra acestor suspiciuni pot fi găsite aici. În esenţă, s-au confirmat cele mai multe suspiciuni, s-au dispus măsuri de corectare şi s-a sesizat CNATDCU pentru demersuri suplimentare, în condiţiile legii. În plus, pentru transparenţă, UBB a semnalat pe site-ul propriu în zona tezelor susţinute la universitate, faptul că teza este afectată de abateri de la etica cercetarii: "Starting from several complaints, this thesis was examined in the fall of 2022 for deviations from the ethical standards for publication. The resolution of the UBB Ethics Commission, including concrete actions for several corrections and sanctions, can be found here."
Astfel, în urma sesizării din oficiu, Comisia a analizat noile suspiciuni de abatere de la etica academică în redactarea tezei de doctorat, iar prin recenta Hotărâre nr. 1/2023, s-a confirmat majoritatea acestor suspiciuni, s-au dispus măsuri de corectare şi retragere a cărţii, şi se vor sesiza consiliile naţionale (CNATDCU/Consiliul Naţional de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condiţiile legii.
"În toate aceste cazuri, Comisia de etică a UBB a procedat legal şi obiectiv în analiza acestei teze de doctorat, în limita competenţelor sale şi cu respectarea principiilor de drept şi va continua să se pronunţe în aceeaşi manieră dacă există şi alte sesizări. Comisiile de etică se pronunţă exclusiv asupra abaterilor etice. Comisiilor de doctorat şi CNACDTU le revine responsabilitatea cu privire la validarea calităţii şi contribuţiei originale. Trebuie de asemenea notat că Decizia CCR 364/2022 întăreşte implicit, însă în mod substanţial, rolul şi responsabilitatea comisiilor de doctorat în prevenirea, detectarea şi sancţionarea fraudei academice. UBB si Comisia adresează mulţumiri pentru participarea la analiză celor doi experţi cooptaţi, Prof. Dr. Corneliu Bjola şi Prof. dr. Alin Fumurescu. Comisia apreciază şi încurajează orice sesizări însoţite de dovezi care pot duce la sancţionarea şi corectarea abaterilor etice apărute în teze sau alte lucrări ştiinţifice", se mai scrie în comunicat.
Documente: UBB.pdf
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰