Video UDMR s-a supărat pe PNL, pentru că vrea să îi "fure" un minister. Csoma Botond anunţă că ar putea ieşi de la guvernare
Coaliţia stă pe un butoi cu pulbere, înainte de trecerea şefiei Guvernului la PSD. UDMR ameninţă deja că se retrage din Executiv după ce, potrivit unor surse, PNL ar vrea să preia Mediul, în viitorul cabinet. Oficial, liberalii nu recunosc acest scenariu. Social-democraţii spun că momentan, protocolul pentru rotaţia ministerelor nu este modificat.
Csoma Botond, liderul deputaţilor UDMR: "Ne gândim la modul serios să ieșim de la guvernare! Credem că ne-am făcut treaba bine la toate ministerele pe care le-am condus în ultimii ani, inclusiv la Mediu. Dacă mă întrebați de alte ministere, da, putem discuta de Agricultură, Energie."
Florentina Lazăr, reporter Observator: "Totul ar fi pornit de la o discuție pe care au avut-o liderii PNL și UDMR. Surse politice spun că premierul i-ar fi spus liderului maghiar că nu el vrea ministerul Mediului, ci că este împins de partid să ceară cedarea lui. Kelemen Hunor ar fi fost dispus să-l cedeze în schimbul ministerelor Agriculturii sau Energiei. Cu toate acestea, nici PNL și nici PSD nu ar vrea să cedeze unul dintre aceste două ministere."
Nicolae Ciucă s-a ferit să ofere un răspuns clar, întrebat fiind dacă liberalii se întind mai mult decât le-ar permite protocolul.
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL: "Eu înțeleg prin formal că s-a semnat o hârtie, s-a solicitat într-un fel absolut formal. Nu s-a procedat la nicio abordare formală. Nu sunt astfel de discuții în momentul de față care să ne ducă la o decizie. Ca atare, sunt discuții."
- Şedinţă a coaliţiei la Guvern. Se discută rotativa, reducerea cheltuielilor şi supraimpozitarea veniturilor
- Ciolacu, întrebat când va deveni premier: Sunt convins că se va face rotaţia până în 1 iunie. Pe cine vrea în...
- Nicolae Ciucă admite că rotativa premierilor va avea modificări. Marcel Ciolacu va avea "ultimul cuvânt" în...
Reporter: "Dar le-aţi ceda Energia, de exemplu, în cazul în care le veți lua un minister? E tot cerința lor."
Nicolae Ciucă, președintele PNL: "Nu văd rostul acestor discuții."
PSD se află într-o poziție avantajoasă
Andrei Țăranu, politolog: "PSD are în acest moment o suficient de mare majoritate, iar cu UDMR ar putea să reziste la guvernare împreună cu minoritățile chiar și fără PNL. PNL-ul nu își permite un asemenea lux, și atunci încearcă să radicalizeze UDMR-ul astfel încât într-o situație de criză între cele două mari partide, UDMR să nu poată să constituie un pol de echilibru pentru unul sau pentru altul."
Liderul social-democract îi asigură pe partenerii maghiari că nu vor fi afectaţi de schimbările rotativei guvernamentale.
Marcel Ciolacu, președintele PSD: "Avem un protocol pe care îl respectăm. Eu, de obicei, cu oamenii cu care pornesc la drum aș dori să și continui acel drum și să duc lucurile la capăt."
Kelemen Hunor, preşedintele UDMR: "Mereu am spus că trebuie respectat acel acord. (...) Cuvântul dat, cuvântul respectat. Eu am înțeles de la colegii de la PSD și de la PNL ca se va respecta acordul. Astăzi s-au închis aceste zvonuri, se respectă protocolul semnat între PSD și PNL.
Reporter: "Aveți aceste asigurări și din partea PSD și din partea PNL?"
Kelemen Hunor, preşedintele UDMR: "Așa am înțeles din discuțiile purtate în aceste zile."
Reporter: "Dar această cerere oficială din partea PNL să rămână UDMR fără un minister a existat?"
Kelemen Hunor, preşedintele UDMR: "Au fost multe discutii."
Tensiunile între PNL şi UDMR au început în urmă cu aproximativ o lună, când maghiarii au fost îndepăraţi de la conducerea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie. Iar George Niculescu a preluat şefia ANRE, susţinut de liberali. În semn de protest, parlamentarii maghiari nu au participat la votul din plen.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰