Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nicolae Ciucă admite că rotativa premierilor va avea modificări. Marcel Ciolacu va avea "ultimul cuvânt" în numirea miniştrilor

Noul Guvern ar putea fi instalat până la 1 iunie, iar Marcel Ciolacu va deveni următorul premier al României. Coaliţia de guvernare continuă negocierile privind rotativa guvernamentală, iar acum se conturează şi viitoarele portofolii ministeriale. Cât despre măsurile de austeritate prin care se încearcă acoperirea miliardelor de lei lipsă din buget, guvernul nu se grăbeşte deloc. Discuţiile despre impozitarea progresivă sunt, în prezent, fără susţinere tehnică iar asumarea răspunderii pe legea pensiilor speciale este ultima variantă luată în calcul, a spus azi Nicolae Ciucă.

de Redactia Observator

la 08.05.2023 , 13:45

Premierul Ciucă a declarat luni că la rotativa guvernamentală vor exista cu siguranţă modificări faţă de protocolul semnat de PSD şi PNL, inclusiv în ceea ce îi priveşte pe actualii membri ai Cabinetului iar ultimul cuvânt îl are premierul, adică Marcel Ciolacu.

"Cu certitudine vor fi modificări, inclusiv la actualii membri ai Cabinetului şi totodată trebuie să menţionez că există, în momentul în care va prelua funcţia de premier domnul preşedinte Ciolacu, decizia dumnealui asupra a ceea ce înseamnă numirea viitorilor... (...) Discuţiile, ştiţi foarte bine, sunt între liderii partidelor, la nivelul partidelor, fiecare listă de membri în Guvern trebuie aprobată în Biroul Politic Naţional şi, ulterior, ultimul cuvânt îl are premierul", a spus Ciucă înainte de a participa la Congresul seniorilor liberali.

Ciucă, despre crearea unui nou post de vicepremier: Urmează să discutăm

Vezi și

El a arătat că discuţiile cu privire la rocada guvernamentală vor porni de la respectarea protocolului, dar a precizat că fiind vorba de o coaliţie politică, există posibilitatea ca anumite chestiuni să fie modificate. "Pornim discuţiile de la respectarea acestui protocol, aşa am discutat de fiecare dată, toţi liderii de coaliţiei sunt de acord. Sigur, fiind vorba de o coaliţie politică, există posibilitatea ca anumite chestiuni să fie modificate", a mai spus premierul. Despre o funcţie de vicepremier pentru liberali, el a răspuns: "Urmează să discutăm".

Pe acelaşi subiect

Întrebat dacă la rocadă va prelua funcţia de vicepremier şi ministru al Apărării, el a menţionat: "Nu trebuie să speculăm în acest moment pe astfel de ipoteze, pentru că nu este cazul". "În primul rând, nu am discutat absolut deloc vreun nume, cu atât mai puţin al domnului Tudose. Este decizia PSD pe cine va propune şi va nominaliza", a afirmat premierul.

"Mai este până pe 26", a adăugat preşedintele PNL, întrebat dacă va merge în această săptămână la preşedintele Klaus Iohannis cu forma noului Guvern. Referitor la opţiunea pentru un tehnocrat la Ministerul de Finanţe, Ciucă a spus: "Dacă ar fi posibil să fie şi specialist şi membru de partid, ar fi perfect", declarând că nu este vorba de un consilier prezidenţial.

Ciucă: Discuţiile despre impozitarea progresivă sunt, în prezent, fără susţinere tehnică

Premierul a mai explicat că fără un sistem digitalizat, discuţiile despre impozitarea progresivă sunt, în momentul de faţă, fără susţinere tehnică şi ar putea fi reluate cel mai degrabă anul viitor. "Orizontul de timp este dat de capacitatea de introducere a sistemului digitalizat în interiorul Ministerului de Finanţe astfel încât toate instituţiile care gestionează finanţele să poată să aibă o imagine clară asupra constituirii venitului global. Fără un astfel de sistem, discuţiile despre impozitarea progresivă, în momentul de faţă, sunt fără susţinere tehnică", a spus Ciucă întrebat despre impozitul asupra venitului global.

El a subliniat că un sistem integrat digitalizat cu o bază de date coerentă şi completă nu există în momentul de faţă. "Din păcate, sunt încă instituţii unde se ţine această evidenţă în registre, motiv pentru care, deşi punctual sunt anumite locaţii în care s-a reuşit digitalizarea, este cu mult mai mult decât atât, iar procesul durează, după cum ştiţi. Am încercat să rezolvăm problema cu factura electronică, de la sistemul de bussines la Guvern, Guvern la Guvern, business la business. De asemenea, radarul mărfurilor. Pentru toate aceste elemente este nevoie de un sistem digitalizat integrat complet care cu adevărat să dea imaginea reală", a explicat prim-ministrul.

Potrivit acestuia, există voinţă politică în acest sens. "Am pornit acest sistem. (...) Este pornit. Din discuţiile pe care le-am avut, durează de la 9 la 12 luni", a indicat Ciucă. El a precizat că discuţiile cu privire la impozitarea progresivă ar putea fi reluate cel mai degrabă anul viitor.

Ciucă: Asumarea răspunderii pe legea pensiilor speciale este ultima variantă luată în calcul

Potrivit premierului, asumarea răspunderii Guvernului pe legea pensiilor speciale este ultima variantă luată în calcul. "Nu lăsăm moştenire nimic, pentru că este o chestiune de responsabilitate pe care ne-o asumăm cu toţii. Varianta asumării răspunderii este, din punctul meu de vedere, ultima. Altfel, aşa cum am negociat pe fiecare lege şi cum au fost trecute şi dezbătute în Parlament, mi se pare varianta cea mai bună", a spus Ciucă, întrebat dacă ia în calcul asumarea răspunderii Guvernului pe reforma pensiilor speciale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri politice » Nicolae Ciucă admite că rotativa premierilor va avea modificări. Marcel Ciolacu va avea "ultimul cuvânt" în numirea miniştrilor