UNPR a fuzionat cu PPDD
Conferința națională a UNPR și Congresul PPDD, reunite în ședință comună, au aprobat în unanimitate, duminică, fuziunea prin absorbție cu fosta formațiune a lui Dan Diaconescu
Conferința națională a UNPR și Congresul PPDD, reunite în ședință comună, au aprobat în unanimitate, duminică, fuziunea prin absorbție cu fosta formațiune a lui Dan Diaconescu
"UNPR este un proiect politic pe care l-am demarat acum 5 ani de zile. Și cred că am fost inspirați când am spus că este un proiect politic al interesului național al României. Interesul național, patriotismul — te naști cu ele sau nu le ai niciodată. Doctrina noastră este simplă, este România", a declarat liderul UNPR Gabriel Oprea.
Acesta a precizat că formațiunea sa avea înaintea fuziunii 358.000 de membri înscriși la Tribunal și că în ultimele două luni s-au mai înscris peste 70.000 de români. Oprea a făcut o comparație cu cifrele PSD (500.000 de membri) și ale celorlalte partide (100.000 fiecare).
"Cu dumneavoastră, în momentul de față, suntem peste 500.000 de membri de partid UNPR. De la 1 septembrie vreau să avem, împreună cu dumneavoastră, organizații UNPR în fiecare localitate a României. Este un obiectiv strategic pe care l-am trasat și pe care împreună trebuie să-l aplicăm", a adăugat Oprea.
El a subliniat în discursul său că UNPR trebuie să rămână la guvernare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰