Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bolojan, consultări cu partidele la Cotroceni, pe tema sprijinului pentru Ucraina, înaintea reuniunii Consiliului European

Preşedintele interimar Ilie Bolojan are consultări, miercuri, la Cotroceni, cu reprezentanţi ai partidelor parlamentare, pentru pregătirea poziţiei României la reuniunea extraordinară a Consiliului European din 6 martie.

de Redactia Observator

la 26.02.2025 , 10:23

UPDATE 10:00 Consultările cu şeful statului sunt un semn de revenire la dialog, a declarat, miercuri, preşedintele AUR, George Simion, înainte de a intra la discuţiile de la Palatul Cotroceni.

El conduce delegaţia Alianţei pentru Unirea Românilor la consultările cu preşedintele interimar, Ilie Bolojan. "Revenim la dialog şi la democraţie. Ar fi o idee frumoasă", a afirmat el. George Simion a susţinut că este nevoie de "un audit serios cu privire la sumele pe care România le-a alocat în efortul de război, până acum".

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

UPDATE 09:00 Au început consultările preşedintelui interimar Ilie Bolojan cu partidele şi formaţiunile parlamentare în vederea pregătirii poziţiei ţării noastre la reuniunea extraordinară a Consiliului European. Primii sosiţi sunt reprezentanţii PSD.

"În primul rând, vă mulţumesc că aţi răspuns acestei invitaţii pentru a avea o rundă de consultări şi sunt convins că vom avea o discuţie bună", a spus Ilie Bolojan, la începutul întâlnirii. "Noi mulţumim", a răspuns preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, care este însoţit de Sorin Grindeanu, Daniel Băluţă, Marian Neacşcu, Paul Stănescu şi Mihai Tudose.

Din delegaţia preşedintelui interimar fac parte consilierii prezidenţiali Cristian Diaconescu, Luminiţa Odobescu, Bogdan Mazuru şi consilierul de stat Bianca Firezar.

Programul consultărilor

Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, consultările de la Palatul Cotroceni au în vedere pregătirii poziţiei României la reuniunea extraordinară a Consiliului European din 6 martie, care va avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei.

La ora 9.00, sunt aşteptaţi la consultări reprezentanţii PSD, la ora 10.00 cei ai AUR, însă la ora 11.00 Ilie Bolojan va participa la videoconferinţa organizată de preşedintele Consiliului European, Antonio Costa. Consultările se vor relua la ora 12.00, când sunt invitaţi reprezentanţii USR, urmaţi de Partidul SOS România - ora 13.00, UDMR - ora 14.00, POT - ora 15.00, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale  - ora 16.00. Consultările cu PNL, programate iniţial la ora 11.00, au fost decalate pentru ora 16.30.

”De ce am invitat partidele la consultări: săptămâna viitoare va fi o reuniune a Consiliului European, care are pe agendă chestiuni importante de securitate. Este posibil să fie luate decizii cu efecte directe asupra politicii externe şi a apărării europene şi, astfel, să se impună adoptarea unor măsuri şi de către România”, a explicat Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis marţi.

El a precizează că temele de pe agenda Consiliului European sunt politica europeană de apărare, sprijinul pentru Ucraina şi creşterea bugetelor alocate cheltuielilor militare. ”În privinţa politicii de apărare, ţările europene vor fi nevoite să îşi asume un rol mai important şi să suporte o parte mai mare din costurile asigurării păcii în Europa. Sprijinul pentru Ucraina vizează atât situaţia actuală de conflict, cât şi asigurarea susţinerii în perspectiva încetării focului şi a derulării negocierilor pentru pace. În cele din urmă, creşterea bugetelor pentru apărare este o tendinţă care nu va putea fi evitată”, a arătat Bolojan.

Ce spun liderii partidelor politice

În acest context complicat şi dinamic, ar putea fi necesar să ne adaptăm politica externă pentru a răspunde la aceste provocări, a adăugat şeful statului. ”Există însă lucruri care nu se vor schimba, şi anume interesele naţionale ale României: o ţară în siguranţă, o ţară prosperă, o ţară de încredere, în pace cu vecinii. Suntem o ţară sigură, pentru că beneficiem de garanţii solide de apărare. Securitatea noastră şi a Europei o datorăm scutului NATO şi garanţiilor date de Parteneriatul Strategic cu Statele Unite. Prezenţa trupelor americane şi ale aliaţilor pe teritoriul României nu a făcut altceva decât să întărească securitatea Europei, iar noi vom pleda pentru menţinerea lor”, a subliniat el.

Potrivit lui Bolojan, ”greutatea cuvântului României pe plan extern va depinde atât de stabilitatea politică internă, de buna guvernare şi de accesarea fondurilor europene, cât şi de desfăşurarea liberă şi corectă ale alegerilor programate în luna mai”. ”Indiferent de disputele politice interne, sunt convins că vom găsi puncte de vedere comune în susţinerea intereselor naţionale ale ţării noastre”, a arătat Ilie Bolojan.

”Cu siguranţă vă pot spune de acum că AUR nu susţine ca România să trimită vreun soldat în Ucraina, fără ca o organizaţie din care facem parte să-şi asume clar un rol de menţinere a păcii, fie că vorbim de ONU, fie că vorbim de NATO”, a declarat marţi, liderul AUR, George Simion.

Antonescu: Dacă voi fi președinte, nu vom trimite trupe

Candidatul coaliţiei la alegerile prezidenţiale Crin Antonescu a transmis, marţi, că România nu trebuie să trimită în Ucraina nici soldați, nici trupe de menținere a păcii. ”Dacă voi fi președintele României, nu vom trimite trupe în Ucraina. Punct!”, a subliniat Antonescu.

Şi președintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a pronunţat categoric împotriva trimiterii de trupe românești de menținere a păcii în Ucraina, spunând că acolo este război și nu există nici măcar o perspectivă apropiată de pace. ”Astăzi răspunsul este categoric nu. Este război acolo, nu există nici măcar perspectiva foarte apropiată a unei înțelegeri care ar însemna pace, deci categoric nu. (...) Putem dezvolta ce înseamnă forțe de menținere a păcii, care sunt prioritățile, încetarea focului nu este pace, acordul de pace urmează mai târziu. Eu sunt pentru a se ajunge cât mai repede la încetarea focului ca să deschizi calea pentru dialogul diplomatic. Asta nu înseamnă că Ucraina a pierdut, că Rusia a câștigat, nu înseamnă că, după încetarea focului, nu ai posibilitatea de a ajunge la o înțelegere acceptabilă pentru Ucraina. Dar, în acest moment, trimitere de trupe, nu, fiindcă e război, nu trimiți trupe în război, dacă nu vrei să intri în război, și eu sunt categoric împotrivă”, a declarat Kelemen Hunor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi verificat şi aţi curăţat personal streşinile, balcoanele sau pervazurile de zăpadă și gheață?
Observator » Ştiri politice » Bolojan, consultări cu partidele la Cotroceni, pe tema sprijinului pentru Ucraina, înaintea reuniunii Consiliului European