Video Vorbele de duh ale lui Petre Daea, viitorul Ministru al Agriculturii. "Oaia e statuie vie" şi "cormoranii fac baie în piscine"
Petre Daea se întoarce! El e noua propunere a PSD pentru conducerea Ministerului Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu. Cu şanse foarte mari să ocupe pentru a treia oară această funcţie, Daea s-a făcut remarcat prin declaraţiile şocante. A comparat pesta porcină cu Holocaustul, a spus despre oaie că este o statuie vie, iar despre cormorani că fac baie în piscine.
Petre Daea a venit cu un zîmbet larg să primească propunerea PSD de a conduce ministerul agriculturii.
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD: Este nevoie în acest moment la Ministerul Agriculturii un om de calibru, nu neapărat de înălţimea dlui Daea, la ce probleme ne confruntăm.
Petre Daea, ministrul agriculturii: Imediat după ce voi depune jurământul, să mă duc în şantierul muncii. Tot ceea ce înseamnă sistemul de irigaţii.
Întrebat ce soluţie propune fermierilor să-şi poată salva culturile grav afectate de secetă, Petre Daea a ridicat din umeri.
- Cine este Petre Daea, votat în unanimitate în conducerea PSD să preia Ministerul Agriculturii - surse Observator
- Petre Daea ar putea reveni în funcţia de ministru al Agriculturii. Propunerile PSD după demisia lui Adrian...
- Crin Antonescu: Bolojan să contacteze Administrația Trump și să spună că vor avea loc alegeri democratice în...
- Victor Negrescu, după ce JD Vance a criticat anularea alegerilor din România: "Nu aș zice că am fost atacaţi"
- Cum răspunde Nicuşor Dan la acuzaţia că ar fi luat şpagă de la firma Nordis. Cine a încercat să-l mituiască
Petre Daea, ministrul agriculturii: Acolo unde a secat sursa de apa, ce să fac? Eu nu am soluţie, dacă nu există apa respectivă. Cine să o aducă? De unde să o aducă? Cum să o folosească în condiţiile în care nu există?
Petre Daea a mai fost ministru al agriculturii în 2004
Petre Daea a mai fost ministru al agriculturii în 2004, în guvernul lui Adrian Năstase, şi între 2017 şi 2019, numit la acea vreme de Viorica Dăncilă. Prezent în mijlocul fermierilor, ministrul agriculturii a arătat că le vorbeşte acestora pe limba lor, dar a demonstrat că poate fi şi poet.
Petre Daea, ministrul agriculturii: Oaia este o statuie vie! Uitati-va dumneavoastra in orice parte a tarii cât de frumos este acest animal pe păşunile verzi ale ţării româneşti! Lângă oaie găseşti o frunză, lângă frunză nu poţi să găseşti o oaie.
În 2019, Petre Daea a cerut derogare de la Comisia Europeană ca să împuşte cormoranii, pentru că mănâncă mai mult peşte decât românii. Afirmaţia pentru care a fost cel mai dur criticat se referă însă la asemănarea dintre incinerarea porcilor din focarele de pestă şi ororile de la Auschwitz.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰