Antena Meniu Search
x

Curs valutar

#RoMândria: croitori pe măsura Hollywoodului

Doi români care au pus pe picioare la Nisa o afacere cu accesorii de lux, cusute cu mâinile lor, au decis să lase tot şi să-şi încerce norocul în ţară. Marieta şi Dan croiesc fulare, şepci englezeşti, papioane şi cămăşi din materiale fine, pe măsura clientului, ca pe vremuri. Accesoriile lor au ajuns să fie purtate de celebrităţi de la Hollywood.

de Redactia Observator

la 11.10.2017 , 00:34

Doi români care au pus pe picioare la Nisa o afacere cu accesorii de lux, cusute cu mâinile lor, au decis să lase tot şi să-şi încerce norocul în ţară. Marieta şi Dan croiesc fulare, şepci englezeşti, papioane şi cămăşi din materiale fine, pe măsura clientului, ca pe vremuri. Accesoriile lor au ajuns să fie purtate de celebrităţi de la Hollywood.

În fiecare dimineaţă, Marieta şi Dan Kojanov îşi aşteaptă clienţii în uşa micului magazin din Piaţa Romană. Cu zâmbetul pe buze.

"Ca să faci ceva în România îţi trebuie experienţă, anduranţă, un crez foarte mare în ceea ce vrei să faci şi putere", spune Dan.

Vezi și

"Cred că ar trebui să fim mai open. Şi mai cu zâmbetul pe buze şi mai optimişti, aşa cum ni s-a dus vestea că noi suntem foarte primitori, că suntem foarte veseli, foarte carismatici, foarte petrecăreţi", îl completează Marieta.

Pe acelaşi subiect

Este lecţia pe care au învăţat-o de-a lungul vremii. Aşa că au renunţat la griji şi şi-au croit singuri drumul. În 2012, au pus pe picioare o afacere cu accesorii din stofă la Nisa. Le mergea bine, doar că în anul următor viaţa a avut alte planuri cu ei.

"Ne-am hotărât să venim pentru o scurtă perioadă în România şi uite că nu ne-am mai întors şi am rămas aici! Primele comenzi au fost papioanele. Ulterior, am venit cu ceva în plus, bretele, bretele set cu papion, după aceea au venit cravatele, ascot, butoni. După care am zis hai să facem şepci. Şi am făcut şepci, uşor-uşor au venit cereri, lumea a văzut ceva deosebit şi ceea ce nu se găseşte pe piaţă şi am intrat şi pe această nişă", ne dezvăluie Marieta.

Când le treci pragul, păşeşti parcă în altă lume. În doar câţiva metri pătraţi, dai de celebra şapcă de vânătoare a lui Sherlock Holmes, de basca lui Gavroche şi de rânduri întregi de ţesături fine din care Marieta îţi poate croi modelul pe care ţi-l doreşti.

"Sherlock Holmes m-a fascinat foarte mult. I se spune deer stalker, este modelul pe care îl purtau vânătorii. Tocmai de aceea are şi 2 cozoroace, pentru a-l proteja de ploaie", dezvăluie românca.

În timp ce românii încă le descoperă munca, străinii le cumpără deja accesoriile. Zeci de șepci, bretele, papioane și cravate croite de Marieta au ajuns să fie purtate de actori celebri, în miniseria Harley and The Davidsons, realizată de Discovery Channel. În filmul care spune povestea celebrei mărci de motociclete, Michiel Huisman, interpretul lui Daario Naharis din Game of Thrones, poartă şepcile croite de Marieta în micul ei atelier din Bucureşti.

"Omul, când intră aici, îi spunem că atelierul este în spate, nu-l ducem, nu-l aducem nicăieri, nu-l învârtim, îl aducem cu vaporul, nu, îl face soţia în spate. Se aude ţac- ţaca maşina", spune Dan.

Marieta coase de 20 de ani. Stă ore întregi în atelier până când tweed-ul din lână iese din mâinile ei în forme perfecte. Iar când vine vremea să le scoată în lume, Dan o face după meşteşugul bunicului său, care a fost toată viaţa cizmar.

De regretat, nu regretă nicio clipă că s-au întors în ţară, chiar dacă încă mai construiesc Romândria - o ţară aşa cum şi-o doresc. În 4 ani, au avut răgaz să vădă limpede diferenţele între ceea ce le oferea Franţa şi ceea ce deocamdată capătă la ei acasă.

De curând, soţii Kojanov au devenit parteneri oficiali ai brandului de maşini de epocă Morgan. Nu au reţeta succesului, dar ştiu exact ce a funcţionat în cazul lor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Concediu de odihnă pentru burnout. Credeţi că iniţiativa ar trebui pusă în practică mai repede?
Observator » RoMândria » #RoMândria: croitori pe măsura Hollywoodului