Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alexandru Rafila anunţă măsuri noi de săptămâna viitoare. Noul ministru al Sănătății propune o abordare diferită a certificatului verde

Alexandru Rafila, noul ministru al Sănătății, a declarat că vor fi luate măsuri noi de săptămâna viitoare. Acesta doreşte să aibă loc o întâlnire cu medicii de familie, pentru a fi puse la punct pregătirile ce vizează valul cinci.

de Redactia Observator

la 26.11.2021 , 10:36

Alexandru Rafila Alexandru Rafila - Hepta

Alexandru Rafila, noul ministru al Sănătăţii, doreşte să înceapă pregătirea valului 5 al pandemiei în România. Medicul doreşte să prevină numărul mare de cazuri și decese din valul 4. Rafila a criticat felul în care a fost gestionată pandemia și doreşte să stea de vorbă inclusiv cu membrii Grupului de Comunicare Strategică, dar şi cu medicii de familie: ''Avem tot felul de grupuri de comunicare strategică. N-am înțeles în ce constă strategia comunicării unor cifre, mereu aceleași, în fiecare zi - numărul de cazuri, numărul de decese, numărul de cazuri la ATI și cam asta este comunicarea strategică. Cred că trebuie să stăm de vorbă puțin cu colegii din CNCAV'', a declarat pentru DIGI24.

Cum doreşte să abordeze ideea certificatului verde

Mai mult, acesta a anunțat că va schimba abordarea privind certificatul verde: ''Rămâne să avem discuții la nivelul guvernului pentru o formă care să fie convenabilă și acceptabilă pentru toți membrii guvernului sau, mă rog, pentru marea lor majoritate și bineînțeles pentru dl. prim-ministru, însă propunerea pe care am făcut-o eu se referă la faptul că acest certificat verde nu trebuie perceput ca o metodă de constrângere în ceea ce privește vaccinarea. Eu sunt un susținător fervent al vaccinării. Din păcate, în România, majoritatea populației nu s-a vaccinat și atunci scopul este să facem în așa fel, încât populația să perceapă vaccinarea ca un act de protecție individuală și colectivă, și nu ca un fenomen de constrângere.

Articolul continuă după reclamă

În momentul în care vom constata o reluare a creșterii, care să fie iarăși consistentă, adică să dureze, de exemplu, trei săptămâni și să avem o creștere de 1,5 ori a cazurilor săptămânal, să putem introduce certificatul verde pentru anumite tipuri de activități și rămâne să discutăm care sunt aceste activități. Iar în momentul în care înregistrezi o scădere constantă și o scădere sub o anumită incidență, de exemplu, 0,5 - o incidență foarte mică - să poți să renunți la el''.

Rafila spune că obligativitatea certificatului verde nu ar trebui să fie introdusă acum, când numărul cazurilor de COVID este în scădere: ''Nu se poate ca trei luni de zile să nu fi luat nicio măsură, când era evidentă creșterea din data de 5 iulie, și acum să discutăm despre intrarea în forță a acestui certficat când ne aflăm pe o pantă descendentă și lumea n-o să înțeleagă de ce introducem în acest moment certificatul'', a mai afirmat acesta.

Medicul vorbeşte despre noi măsuri de săptămâna viitoare: ''Primele măsuri le vom vedea săptămâna viitoare, când trebuie să ne întâlnim cu medicii de familie. Trebuie să avem primele contacte, încât să recunoaștem în primul rând rolul lor, să nu-i mai acuzăm în grup, pentru că se întâmplă lucrul ăsta, ceea ce este extrem de nociv''

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Sănătate » Alexandru Rafila anunţă măsuri noi de săptămâna viitoare. Noul ministru al Sănătății propune o abordare diferită a certificatului verde