Alexandru Rafila, avertisment dur: În fiecare săptămână moare o comună. Ne așteptăm la un număr și mai mare de morți
Suntem în cea mai neagră săptămână de la începutul pandemiei, când peste 2.000 de români şi-au pierdut viaţa din cauza coronavirusului. Iar situaţia nu este deloc bună, ne avertizează Alexandru Rafila.
Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății spune că trebuie să ne aşteptăm ”la un număr și mai mare de morți” zilnice cauzate de infectarea cu COVID-19 în perioada următoare.
O comună moare în fiecare săptămână
”Lucrurile acestea trebuiau pregătite de multă vreme. În fiecare săptămână moare o comună, sunt 2000 și ceva de oameni care mor”, a spus deputatul PSD la România TV.
Alexandru Rafila consideră că problema nu este atingerea vârfului valului 4, ci cât timp va dura acesta, spunând că o perioadă îndelungată va adânci criza sanitară. În plus, situaţia s-ar putea agrava, după ce pacienţii cu alte patologii nu vor mai avea loc în spitale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰