Video "Chetă" pentru dezinfectanţi şi hârtie igienică la un spital din Timişoara. Medicii au copiat metoda "fondul clasei", devenită "fondul secţiei"
Cel mai mare spital din Vest este aproape de colaps! Consumabilele esenţiale unei unităţi medicale lipsesc cu desăvârşire de luni de zile la Clinica de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Judeţean Timişoara.
Ca să-şi poată desfăşura activitatea, medicii de la Clinica de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Judeţean din Timişoara au trecut la măsuri drastice. Cadrele medicale au copiat modelul şcolilor, cu fondul clasei şi au ajuns să aibă, aşadar, "fondul secţiei", din care se aprovizionează, momentan.
Medicii plătesc câte 100 de lei pe lună pentru a cumpăra consumabilele necesare spitalului
Iulia Pop: "Baterii sau acumulatori pentru aparatura medicală, hârtie igienică, dezinfectanți, mopuri, becuri pentru lămpile de consultații, pense Kocher și chiurete! Plus, hârtie pentru ecograf, ecogel, unguente pentru examinările medicale și seturi întregi de prezervative sunt, practic, toate consumabilele, pentru că după zeci de referate și luni de lipsuri, medicii de la Clinica de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Judeţean din Timişoara au luat atitudine.
Au copiat modelul "fondului clasei", l-au adaptat şi l-au transformat în fondul secţiei. În fiecare luna, ca să aibă bani să își desfășoare normal actvitatea, cadrele medicale dau cate 100 de lei din buzunarul propriu. Iar situația nu este singulară.
Pe grupurile interne ale tuturor secțiilor curg astfel de mesaje, iar cadrele medicale fac trocuri. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a schimbat regulile de finanțare, anul acesta, și aceste noi reguli nu țin cont de realitatea economică.
Practic, un caz tratat și externat este plătit de către CJAS, acest tarif crescând doar cu 15% față de 2019. Însă din 2019 si până acum, costurile au crescut cu 200%, 300% și chiar 500%. Managerul Spitalului Județean Timișoara spune că "deficitul financiar este major" și are nevoie de ajutor de la Guvern pentru modificarea modalității de decontare a serviciilor medicale. A depus deja un memorandum la Guvern, care arată că spitalele mari, cu rol strategic, sunt defavorizate."
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰