Criză în sistemul sanitar: noua lege a salarizării ar putea alunga medicii și asistentele din România
Tensiunile cresc în sistemul public, iar spitalele intră, rând pe rând, în grevă. La Botoșani, peste o mie de angajați ai Spitalului Județean sunt în grevă japoneză nemulțumiți de noile prevederi din Legea salarizării, dar și de lipsa de personal. Nemulțumiri similare sunt și la Arad și Galați, unde oamenii spun că le-au scăzut veniturile.
Este tensiune în toate spitalele din țară, nu doar din Botoșani și principalele nemulțumiri sunt legate de proiectul legii salarizării.
Medicii, asistentele, angajați din casele de pensii, dar și din instituțiile de asistență socială spun că dacă această lege va intra în vigoare în actuala formă, foarte mulți vor pleca în străinătate sau vor pleca din sistem, iar România nu își permite să trateze pacienții cu medicii rămași.
2016, ultima creştere salarială
Ultima creștere de salariu a fost în 2016 și plata gărzilor la fel a fost crescută și atunci foarte mulți medici sau asistente au intrat în sistem și nu au mai plecat în străinătate. De atunci, însă, nu a fost nicio mărire salarială, iar cheltuielile au fost extraordinar de mari.
În proiectul legii salarizării, sporurile ar urma să crească de la 100% sau 85%, uneori în anumite specialități până la 15%, ceea ce ar însemna un venit lunar diminuat extrem de mult, iar sporul din weekend ar urma la fel să fie diminuat, iar sindicaliștii spun că nu este posibil acest lucru. Au început cu grevă japoneză, angajații au purtat banderole albe în spitale, dar vor continua protestele cu meeting-uri, proteste de amploare în fața Guvernului, iar la final cu grevă generală. Asta înseamnă oprirea activității din spitale, asigurarea doar a urgențelor și a 30% din fiecare secție.
