Video Șerban a mers 150 de km pe jos până la Mănăstirea Nicula: "Sacul cu păcate la picioarele Maicii îl golim"
Pelerinaj impresionant, şi în acest an, la Mănăstirea Nicula. Zeci de mii de oameni se roagă la icoana Fecioarei Maria. Pentru unii, procesiunea e o tradiţie. Iar drumul către mănăstire, o jertfă în sine. Parcurg şi peste 100 de kilometri pe jos.
Momentul de rugăciune încheie un drum lung, de 150 de kilometri, pe care acest grup de pelerini l-a străbătut în trei zile. Au pornit din judeţul Sălaş, pe jos, până la Mănăstirea Nicula.
Reporter: Ce v-a determinat să veniți pe jos atâta drum?
Pelerin: Jertfă, smerenie și să ne punem o dorința. Ăsta e al doilea an.
Pentru Şerban, e un obicei de două decenii. De fiecare dată a ales să parcurgă drumul credinţei pe jos.
”A fost un drum greu, cu multă căldură, dar maică domnului ne-a ajutat. Am 19 ani de când vin la mănăstirea Nicula, ne ajută. Avem sacul cu păcate pe care la picioarele ei îl golim”, spune Șerban.
Oameni despărțiți de mii de kilometri se regăsesc aici, în fiecare an.
”Vin aici de când eram fată, de la vreo 30 de ani și acum 10 ani am un copil cu suflet foarte mare. De atunci mă bucur să mă întâlnesc cu sufletul asta bun de copil”, spune o credincioasă.
Peste 20.000 de oameni sunt aşteptati la pelerinaj. De cum ajung la mănăstire, credincioșii se pun la rând pentru a se închina la icoana Fecioarei Maria. Despre această icoană se spune că în urmă cu mai bine 300 de ani a lăcrimat timp de 26 de zile și că ar fi făcătoare de minuni.
Unii şi-au adus cu ei corturi, dar cei mai mulți vor înopta sub cerul liber. Punctul culminant al procesiunii va fi în această seară la ora 21, când icoana va fi scoasă de preoți din biserică și dusă pe brațe pe altarul de vară, în fața tuturor.
În aceste zile şi la Cacica, în judeţul Suceava se organizează pelerinajul catolic, dedicat sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Mii de pelerini sunt așteptați aici, la Cacica pentru a participa la liturghia de Sf Maria. Slujba ce va fi efectuată în patru limbi: română, germană, maghiară și polonă.
”Procesiunea care se face în jurul sanctuarului cu lumânările și cu cantele dedicate sfintei Fecioare Maria”, spune Daniel Pătrașcu, ministrul provincial al franciscanilor.
Oamenii au asistat la o procesiune de sfinţirea a apei.
”Aici este căsuța noastră, căsuța lui Dumnezeu, aici ne odihim la noaptea și mâine o să fim plini de energie”, spun pelerinii.
Pelerinajul continuă și mâine.
