Video Cum ne ferim de virozele respiratorii. Creştere a cazurilor de îmbolnăviri faţă de anul trecut
Primăvara a venit, anul acesta, cu temperaturi scăzute şi cu un val de viroze respiratorii. În prima săptămână din martie, numărul persoanelor care au suferit infecţii respiratorii acute a fost cu 6,4 la sută mai mare faţă de cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent.
Temperaturile scăzute vin la pachet cu viroze respiratorii. În saptamana 28 februarie - 06 martie, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripa clinica, IACRS şi pneumonii) a fost de 47.593, cu 6.4% mai mare comparativ cu cel inregistrat in aceeasi saptamana a sezonului precedent (44.732) si cu 7.1% mai mic comparativ cu cel din saptamana anterioara
Medicii nu recomandă automedicaţia, iar la primele semne de îmbolnăvire aceştia spun că oamenii trebuie să se adreseze medicilor de familie, care să le evalueze starea de sănătate şi să la prescrie un tratament adecvat. Asta pentru că virusurile reacţionează diferit de la caz la caz, de la un organism la altul.
Medicii recomandă purtarea măştii de protecţie în spaţiile aglomerate, pentru a evita răspândirea virusurilor. Aerisirea spaţiilor rămâne destul de importantă, dar şi păstrarea măsurilor de igienă, spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie. La toate acestea putem adăuga şi o alimentaţie corectă.
După două zile de primăvară, revine gerul
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 14 - 27 martie 2022. Potrivit specialiștilor, luna martie vine cu o vreme autentică de iarnă cu temperaturi în scădere, ninsori la munte, dar şi în zonele mai joase şi un vânt care va spori senzaţia de rece.
"De joi, vremea va intra într-un nou proces de răcire în majoritatea regiunilor din ţară. Astfel regiumul termic va fi sub cel normal mai ales în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi în zonele montane Sub aspectul precipitaţiilor acestea vor fi prezente mai ales în vest, sud-vest, nord-vest şi centru. La munte vor predomina ninsorile, unde în Carpaţii Meridionali şi Occidentali se va depune un nou strat de zăpadă. Vântul va sufla cu unele intensificãri pe creste, în sud-est şi izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 în zonele deluroase din nordul ţării şi cel mult 6...8 grade în sud-vest. Nopţile şi dimineţile se vor menţine destul de reci cu valorile minime cuprinse între -15 şi 0 grade, posibil mai scãzute în depresiunile din estul Transilvaniei", a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰