Antena Meniu Search
x

Curs valutar

EMA studiază cazuri de formare a unor cheaguri de sânge după administrarea vaccinului Johnson & Johnson 

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) anunţă vineri că a lansat un studiu cu privire la o posibilă legătură între vaccinarea cu vaccinul împotriva COVID-19 Johnson & Johnson şi formarea unor cheaguri de sânge, după raportarea a patru cazuri - între care unul mortal, relatează AFP.

de Redactia Observator

la 09.04.2021 , 17:43

EMA examinează cazuri de formare a unor cheaguri de sânge după administrarea vaccinului anticovid Johnson & Johnson - Getty Images

Comisia de siguranţă a EMA a ”lansat un studiu” menit ”să evalueze informaţii cu privire la incidente tromboembolice” la persoane vaccinate cu serul companiei americane. Trei cazuri au fost semnalate în Statele Unite, în urma autorizării vaccinului, iar un caz a fost înregistrat într-o ţară neprecizată în timpul unei faze de testare, precizează agenţia, potrivit news.ro.

Uniunea Europeană (UE) a autorizat vaccinul Johnson & Johnson, însă acesta nu a început să fie utilizat pe teritoriul european. Vaccinul Johnson & Johnson este al patrulea împotriva COVID-19 autorizat în Uniunea Europeană și se administrează persoanelor începând cu vârsta de 18 ani, într-o doză unică.

Potrivit specialiștilor, protecţia începe la aproximativ 14 zile de la vaccinare. Conform prospectului, în asociere cu vaccinarea pot să apară reacţii asociate cu anxietatea, printre reacţiile adverse frecvente fiind durerea la locul injectării, durerea de cap, oboseală, dureri musculare şi greaţa.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Sănătate » EMA studiază cazuri de formare a unor cheaguri de sânge după administrarea vaccinului Johnson & Johnson