Video Femeia cu lepră, angajata unui SPA din Cluj, ar fi luat boala din Bali de la mama ei. "Nu se ia prin masaj"
După mai bine de 40 de ani în România a fost confirmat un caz de lepră. Este vorba despre o angajată din Indonezia a unui salon SPA din Cluj. Alte trei persoane care au intrat în contact cu ea sunt evaluate, potrivit ministrului Sănătăţii.
Două surori de pe insula Bali, angajate ca maseuze la un salon de SPA din Cluj, au mers în vacanţă acasă, în Indonesia. Au locuit timp de o lună în acelaşi apartament din cu mama lor depistată ulterior cu lepră.
Fără să ştie nimic, s-au întors în Cluj-Napoca, dar la finalul lunii noiembrie le-au apărut diferite erupţii pe piele. Au mers împreună la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj, dar cum ultimul caz de lepră din România a fost în urmă cu mai bine de 40 de ani, până când medicii au ajuns la această suspiciune au trebuit să elimine alte diagnostice posibile.
Testele s-au confirmat în cazul uneia dintre ele. În cazul surorii sale rezultatele urmează să sosească. În total, 4 persoane sunt ţinute sub supravechere. Este vorba despre cele două surori, o colegă de serviciu şi o prietenă.
Salonul a fost închis pentru dezinfecţie şi va urma şi o anchetă epidemiologică. Medicii spun că lepra se transmite extrem de lent şi de greu, deci nu sunt motive îngrijorare. Nu se transmite prin simpla atingere, nu se transmite prin folosirea aceluiaşi mijloc de transport în comun sau prin folosirea unei toalete comune. Este nevoie de un contact prelungit. Odată început tratamentul, boala nu mai este transmisibilă.
Cele 4 femei au fost izolate la domiciliu, dar urmează să fie aduse la spitalul de boli infecţioase din Cluj pentru tratament.
Reacţia ministrului Sănătăţii
"(Clienţi salonului n.r. ) nu trebuie să-şi facă probleme şi nici controale, pentru că Inspecţia Sanitară de Stat şi Direcţia de Sănătate Publică vor face o anchetă epidemiologică extinsă, inclusiv cu clienţii din ultima perioadă", a afirmat ministrul Alexandru Rogobete, potrivit Agerpres.
Rogobete a explicat că transmiterea bolii necesită un contact prelungit.
"Persoana care s-a confirmat a stat împreună cu mama dânsei, în Asia, o lună de zile, în acelaşi apartament. Mama dânsei este acum în spital, confirmată cu această bacterie, deci cel mai probabil că de acolo a fost luat contactul. Este nevoie de un contact prelungit. Când spun prelungit, mă refer 2-3-4 săptămâni. De la o sesiune de masaj nu poate fi transmisă atât de uşor această boală", a punctat acesta.
Ministrul a adăugat că activitatea salonului a fost suspendată temporar, dar la începutul săptămânii viitoare lucrurile vor reveni la normal.
"În salon au fost luate, la indicaţiile Inspecţiei Sanitare de Stat, absolut toate măsurile specifice pentru dezinfecţie, deci nu există niciun pericol. Oamenii trebuie să înţeleagă acest lucru", afirmă ministrul Sănătăţii.
În context, Rogobete a subliniat că nu este vorba despre o alertă de sănătate publică.
"Este, într-adevăr, efervescentă informaţia pentru că din 1981 nu am mai avut niciun caz de leră confirmată în România, dar nu este o alertă de sănătate publică, nu este o alertă epidemiologică. În momentul de faţă monitorizăm şi controlăm situaţia. Sigur că, dacă se confirmă mai multe persoane, atunci vom institui toate măsurile specifice. Dar în momentul de faţă nu este cazul", a conchis acesta.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰