Antena Meniu Search
x

Mamă şi fiică au murit una lângă alta, în secţia UPU din Iaşi: "Întâi s-a dus fata. Cea care i-a dat viaţă nu a ştiut. Sau poate că da"

Tot mai multe drame se produc sub ochii medicilor din secţiile Covid, care luptă până în ultima clipă să-şi salveze pacienţii.

de Monica Palade

la 20.10.2021, 14:59

Oamenii îşi pierd rudele, bolnavii se agaţă cu disperare de halatele salvatorilor implorând aer, iar unele familii sunt decimate de covid. Peste tot durerea şi neputinţa în aşteptarea unui loc liber.

Medicii duc lupte contracronometru, ajung să ventileze manual pacienţii şi chiar să îi ţină de mână până în ultima clipă. Secţia UPU "Sf. Spiridon" a fost neîncăpătoare.

“Dacă mai rău nu poate fi, fiecare zi ne demonstrează că poate fi şi mai rău”, spune Diana Cimpoeşu, coordonator UPU/SMURD, ca un laitmotiv dramatic al fiecărei zile din ultima lună. Ieri, dimineaţa, garda a început cu 20 de pacienţi de Terapie Intesivă, 11 intubaţi, 7 ventilaţi non-invaziv şi doi pe flux mare de oxigen, pe dispozitive de high flow. Toţi cu forme foarte severe, care aveau nevoie de ATI , dar care erau trataţi la fel, în UPU. Vârstele, din ce în ce mai tinere”, a declarat prof Dr Diana Cimpoeșu, medic-şef UPU Smurd Iași.

Mamă şi fiică au murit una după alta 

„Pentru că erau pacienţi ventilaţi de mai multe ore, undeva între 6,45 şi 10,45 unul dintre pacienţi era pe balon. Asta înseamnă că forţa şi mecanica respiratorie au fost suplinite de munca unui brancardier, infirmier, asistent, rând pe rând. Evident, nu este un lucru care este destinat unui membru al echipei medicale, ci a unui aparat care suplineşte mecanica ventilatorie, odată cu aportul de oxigen, cu presiunea pozitivă, cu o frecvenţă constantă. Sunt lucruri mai greu de realizat de către un om”, a declarat Diana Cimpoeşu. Totuşi, ventilaţia umană s-a făcut până când doi dintre pacienţi au fost transferaţi. Cel mai tânăr pacient, cel de 27 de ani, a fost transferat la ATI tot în cadrul Spitalului ”Sfântul Spiridon” iar altul, de 59 de ani, la ATI Leţcani. Dar situaţia de la UPU era la fel de gravă ieri, după transfer, pentru că alţi 10 pacienţi erau pe surse de oxigen deoarece nu exista niciun pat pentru ei în vreun spital din Iaşi”, mai spune medicul, care a oferit presei şi imagini din secţia UPU, conform informaţiilor furnizate de reporterul Observator Clara Mihociu.

Pe de altă parte, sunt şi drame. „Cel mai tânăr pacient COVID, de 27 de ani, aparent sănătos înainte de pozitivare, era într-o stare gravă. Are tulburări renale, de coagulare, metabolice, necesită o terapie extrem de susţinută pentru o "lingură de viaţă", pentru a-şi reveni, au spus medicii. Este nevaccinat. Aproape poate la fel ca cei care se agaţă cu mâinile de combinezoanele „cosmonauţilor” şoptindu-şi disperarea: „Salvaţi-mă, vă rog!”. Nevaccinaţi, peste 90%. În ultimul timp se internează familii întregi, iar dramele se derulează pe neştiute. Aşa a fost şi la un cuplu: mama, 56 de ani, fiica de 37 de ani. Amândouă, grav. Tânăra a căpătat şi o miocardită de pe urma Covid, pe lângă plămânii care ajunseseră precum creta. S-a dus înaintea mamei, iar când a închis ochii cea care i-a dat viaţă nu a ştiut. Sau poate că da…”, scrie Ziarul de Iaşi.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Sanatate » Mamă şi fiică au murit una lângă alta, în secţia UPU din Iaşi: "Întâi s-a dus fata. Cea care i-a dat viaţă nu a ştiut. Sau poate că da"