Mărturia unei femei care s-a tratat de cancer: "Mi-am dorit să trăiesc. Am sâni cumpăraţi şi construiţi de la zero, dar nu m-am simţit niciodată mai femeie"

„Am avut cancer la sân la 35 de ani. Acum am 41 şi am trăit în anii ăştia de la depresie până la cea mai tangibilă formă de fericire. Uneori, foarte rar, încă mă străfulgeră câte un moment de frică. Pentru că mi-am dorit să trăiesc, după, să mor, şi-acum iar să trăiesc. Am sâni cumpăraţi şi construiţi de la zero, dar nu m-am simţit niciodată mai femeie. Cred, cu tărie, că viaţa după dezamăgiri poate fi intensă şi surprinzătoare. Şi mai cred că timpul e o iluzie”, a povestit Elena.

O boală cumplită prezentă la mamă şi la fiică, genetic. Elena şi-a descoperit boala în urma unei ecografii de sân pe care a făcut-o după ce a observat nodulul în urma autopalpării. Timpul până la aflarea diagnosticului a fost însă unul destul de lung. Primul medic la care a fost i-a spus că sunt chisturi şi că trebuie să ia un antiinflamator, timp de zece zile. Numai că organismul i-a dat semne că ceva nu este în regulă şi a făcut o a doua ecografie. Au urmat însă două luni de aşteptare până la aflarea unui diagnostic cert, pentru că a aşteptat ca un medic să vină din concediu.

”Mama mea a avut cancer de sân, cancer mamar şi mi-a fost oarecum teamă, ea s-a îmbolnăvit când avea 38 de ani, mi-a fost teamă că e genetic şi a fost genetic, am aflat ulterior, şi eram mai atentă la sânii mei. Făceam controale regulate, să zicem, în sensul că mă duceam odată pe an şi la un moment dat am simţit un nodul, era destul de mic.

Am stat cred vreo două săptămâni până m-am gândit că este cazul să mă duc la medic, am făcut o ecografie şi mi-a spus, de fapt, că am nişte chisturi care sunt inflamate şi că nu-i nimic, mi-a dat zece zile să iau un antiinflamator şi am plecat fericită acasă că nu am nimic. Numai că în acea seară ceva nu era în regulă, mi-am dat seama că nu are cum să fie doar un chist.

M-am dus, mi-am făcut a doua programare pentru o nouă ecografie, m-au programat prin cunoştinţe, orice programare durează...acolo mi-a spus că e bine să iei primul tren spre Cluj, eu locuiesc în Galaţi, că nu e bine ce e aici. M-am panicat atât de tare încât ţin minte că am uitat şi să plătesc, m-am întors să plătesc, am ieşit din clinică, nu ştiam ce-i cu mine, simţeam că-mi vâjâie capul, aveam 34 de ani, am aflat undeva prin februarie şi ziua mea e în aprilie.

Elena Govaert: "Prin cunoştinţe de-ale tatălui am reuşit să aflu la ce medic trebuie să ajung"

Tot prin cunoştinţe de-ale tatălui meu din Cluj am reuşit să aflu la ce medic trebuie să ajung, mi-au spus că este în vacanţă, că nu e nicio problemă, să mai stau până se întoarce el din vacanţă. Am stat o lună, luna aia nu am mai fost om pentru că am sperat totuşi să nu fie malign.

În luna aia cred că am încercat...inclusiv am fost la clarvăzători, am fost la un domn care e orb, atât de tare îmi doream un răspuns, la un moment dat nu mai conta ce e, vroiam să ştiu, nesiguranţa aia mă omora”, a explicat Elena.

Drumul până la un spital din Cluj unde Elena a făcut o biopsie şi redirecţionarea către un spital din Braşov. De la suspiciune până la un diagnostic clar au trecut două luni, timp care s-a scurs în defavoarea pacientei

”Am ajuns în Cluj, am făcut o biopsie, acum nu se mai fac biopsii aşa, mi-au făcut biopsie clasică, cu anestezie, mi-au scos o parte din tumoră, o parte au lăsat pentru că, dacă ar fi scos tot nu mai vedeau unde a fost şi mi-au spus că este cancer, la o săptămână am primit rezultatul biopsiei.

De acolo am aflat de un medic din Braşov, care cred că este cel mai bun oncolog, el nu mai primeşte în momentul acesta pacienţi noi, atât de aglomerat este. I-am spus cum am stat eu două luni, că se făcuseră două luni, a fost foarte furios, mi-a zis că să fi stat medicul respectiv două luni cu tumoră în organism...A doua zi am început chimioterapia, nu aveam nici bagaj la mine, m-am dus în control.

M-am dus la un spital privat, foarte costisitor, pentru mine au fost campanii. S-au strâns fonduri. Mi s-a recomandat medicul respectiv de către cineva care a avut limfom, mi s-a spus că e foarte bun. Tot în Cluj a studiat, dar a profesat în Franţa, mi s-a părut că mi se potriveşte mie.

Elena Govaert: "Am făcut histerectomie ca să nu-mi apară pe la uter, pe la ovare"

Într-adevăr tratamentul pe care l-am făcut cred că a fost un pic diferit, la mine nu a fost triplu negativ, a fost comun, în schimb a avut un indice de proliferare mare, s-ar fi răspândit foarte repede, fiind genetic oricum la mine este un risc foarte mare să-mi fi apărut ovarian, să fi făcut o metastază, motiv pentru care am renunţat, am făcut histerectomie, ca să nu-mi apară pe la uter, pe la ovare”, a mai povestit Elena.

Un tratament care s-a întins pe o durată de şase luni, timp în care Elena a făcut naveta între Galaţi şi Braşov. Reconstrucţia mamară a avut loc concomitent cu mastectomia. ”Tratamentul a durat şase luni, am făcut chimioterapie, este un protocol pe care îl urmăresc toţi doctorii dar la mine a fost puţin diferit în sensul că a doua tură de substanţe, mi-au fost date în doze mai mici, săptămânal, nu o dată la săptămână. Am făcut naveta Galaţi-Braşov în continuu.

Am făcut fix ca Angelina Jolie, când mi s-a făcut mastectomie mi s-au pus nişte expandere, în acelaşi timp. Le umpleau cu ser periodic până mi s-a întins suficient de tare pielea după care am avut a doua operaţie de reconstrucţie în care mi-au scos expanderele şi mi-au înlocuit cu acele silicoane”, a spus ea.

Nu am beneficiat de psiholog, am fost optimistă, a spus Elena. După acest necaz, însă Elena a divorţat, unul dintre motive fiind acela că soţul ei şi-a schimbat comportamentul după experienţa bolii prin care a trecut ea. ”Am fost foarte optimistă, paradoxal am fost cel mai bine din punct de vedere psihic atunci, deşi am trecut prin ce am trecut, am văzut oameni în jurul meu, m-am împrietenit cu pacienţi care au murit, mi s-a părut că viaţa chiar trebuie trăită şi mi-am promis că după ce o să mă vindec o să trăiesc la maximum. Nu a fost aşa. Pentru că soţul meu am simţit că s-a schimbat foarte tare atunci în perioada respectivă, cred că atunci a început să mă afecteze referitor la aspectul fizic şi să-mi dau seama, să mă gândesc că poate nu mai sunt ceea ce trebuie. Am divorţat. Fizic a fost lângă mine, dar emoţional nu”, a spus Elena.

Sprijinul Elenei, tatăl şi prietenii care au ajutat-o inclusiv prin strângere de fonduri la un moment dat. Dacă ar fi putut da timpul înapoi Elena spune că ar fi făcut mai repede biopsia, că nu ar mai fi aşteptat atât de mult.”Prietenii şi tatăl meu, dar foarte mult prietenii care au fost lângă mine şi au făcut chestii extraordinare pentru mine”, explică ea. Cel mai greu a fost când am aşteptat diagnosticul. A fost cumplit. Eu cred că la un moment dat pacientul ştie mai mult decât medicul despre diagnosticul lui. Le recomand femeilor să-şi facă neapărat controalele de rutină pentru că aşa pot observa din vreme eventualele probleme de sănătate

”Nu aş mai fi aşteptat atât de mult, cât am stat, m-aş fi dus pur şi simplu să-mi fac o biopsie, am aşteptat foarte mult. În primul rând le-aş încuraja să-şi facă, deşi se fac atâtea campanii, femeile tot nu se duc la control. Trebuie să fie un control de rutină pe care să-l facem, inclusiv mamografie. La mine s-a văzut la o ecografie. Am văzut cum a fost la mama mea. Cred că şi medicaţia era altfel pentru că eu după chimioterapie primeam anumite pastile ca să nu-mi mai fie atât de rău, mamei îi era cumplit, când am văzut-o am crezut că o să moară la fiecare şedinţă.

Plus că noi nu avem, să te duci de la Galaţi la Cluj, să faci chimioterapie, să te întorci pe tren, un pacient care trece prin chimioterapie..mie îmi era cumplit cu tot ce se întâmpla. Simţeam că mor şi eu, trei zile nu mă dădeam jos din pat, nu mâncam, nu beam, nimic. După cele trei zile funcţionam normal”, a  explicat Elena. În drumul său spre vindecare Elena a cunoscut şi o pacientă care s-a operat de cancer pe când avea numai 20 de ani şi care după aceea a refuzat să facă chimioterapie. Elena a spus că acea pacientă s-a stins ulterior, după ce a făcut metastaze şi că i-a povestit înainte că marele său regret a fost că nu a tratat boala încă din fază incipientă. Elena a spus şi cum i s-a schimbat în ceea ce o priveşte perspectiva asupra vieţii odată cu experienţa bolii.

”Am avut o prietenă, am cunoscut-o la spitalul respectiv, care a refuzat chimioterapia. A avut cancer la 20 şi ceva de ani, când am cunsocut-o eu avea 30, era mai mică cu un an sau doi decât mine, nu ştiu cum a trăit atâţia ani fără chimioterapie, s-a operat şi atât, şi a făcut cancer osos după care a făcut metastaze la ficat, la plămâni. Nu mai este. Marele ei regret este că a refuzat chimioterapia când era în stadiul 1, şi în stadiul 1 e curabil, şi eu tot stadiul 1 am avut. Nu ştiu motivul pentru care refuză, dacă e doar frica de efectele adverse, de otravă, că aşa se spune”, povesteşte Elena

Elena Govaert: "Încerc să învăţ să zic nu, încerc să spun ce simt şi să mă pun pe primul plan"

”Mi-am dat seama cât de scurtă este viaţa şi că nu mai contează nici cât câştigi neapărat, toţi facem până la urmă acelaşi lucru, mâncăm, bem, muncim, mergem în concedii, am fost mult mai atentă la nevoile mele, încerc să învăţ să zic nu, încă nu-mi iese, dar de cele mai multe ori reuşesc, încerc să spun ce simt şi să mă pun pe primul plan, eu am doi copii şi uneori chiar şi înaintea lor, dacă eu nu sunt bine. După cancer am avut depresie, la trei ani după, dacă eu nu sunt bine, nu am cum să ofer celorlalţi, nu am cum. Am avut depresie pentru că, concomitent cu divorţul, a murit tatăl meu de cancer, şi am văzut din nou o persoană murind sub ochii mei. A fost foarte greu la el, mai greu la el, nu la mine, mai greu e să-ţi moară cineva drag decât să fii pacient, mult mai rău”, mărturiseşte Elena.

”Le-aş spune oamenilor să nu facă compromisuri foarte mari. Şi când îşi doresc ceva, chiar dacă poate fi o decizie greşită, ulterior, să o facă. E mai rău să te gândeşti ce ai fi putut să faci şi să ai tot timpul regretul că poate ar fi fost ceva minunat decât să nu faci. Eu sunt jurnalist, dar, pentru că la un moment dat mi s-a părut că nu sunt destul de valorificată, a trebuit să câştig mai mult şi să-mi susţin familia. Am învăţat olandeza, pentru că am observat că e bine plătită, am învăţat la 38 de ani, după ce m-am îmbolnăvit, am lucrat în multinaţionale. De fapt, mi-am dat seama că, dacă am putut să vindec cancerul, pot să fac orice”, afirmă cu tărie Elena.

”Fata mea are 20 de ani, băiatul are 11. Cea mai mare teamă este că vor avea aceeaşi genă, se fac şi în România testele genetice, la mine e genetic, cu siguranţă unul dintre ei are, unul da, unul nu, aşa funcţionează. Ar trebui să încep să-i fac testele, încă nu sunt pregătită, mi-e foarte teamă că o să iasă, ar putea face mastectomie totală dacă medicul recomandă”, a explicat Elena Govaert pentru News.ro.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰