Medic ATI, revoltat după creșterea numărului mare de cazuri noi: "Sper să nu aveţi nevoie de un “aer” mai special!"
Medicul ATI Amin Zahra, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, se arată revoltat de numărul mare de cazuri noi, amintit că mulți dintre noi am fost ignoranți în perioada vacanței.
Acesta mai spune, într-o postare pe Facebook, că în urmă cu o săptămână a predat garda având puţini pacienţi, iar acum secţia este plină, în contextul creşterii numărului cazurilor de COVID-19.
Se scriu din nou drame
”Acum 7-8 zile am predat garda, cu pacienţi pe care îi putem număra pe degetele de la o mână, iar ieri, am preluat-o plină! Printre pacienţii internaţi a fost şi un cuplu, pe soţie am internat-o pe secţia ATI la 5 minute după decesul soţului! Iar un alt caz, este cel a unui fiu aflat în terapie, iar tatăl lui la morgă! Din păcate, nu sunt titluri de filme horror este doar realitatea pe care noi o trăim şi voi o ignoraţi în fiecare zi!”, scrie medicul, adăugând: ”Cumva, era de aşteptat ca numărul cazurilor să explodeze după relaxarea pe care aţi avut-o de sărbători!”
El îi critică pe cei care, în perioada sărbătorilor, nu au respectat restricţiile destinate prevenirii răspândirii COVID-19.
”Şi dacă tot a fost “super mega” distracţie pe 2 m de pârtie bot în bot, să umplem spitalele acum, că prea multe locuri libere sunt...Doar zic! Sper să nu aveţi nevoie de un “aer” mai special! ... Sau aveţi acest curaj, pentru că sunteţi “vaccinaţi” cu 3 doze şi acum aţi devenit imuni?! Unii daţi dovadă de multă ignoranţă şi vă gândiţi doar la cum să vă contraziceţi cu medicii şi să le arătaţi că vă pricepeţi la toate!!”, conchide Amin Zahra.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰