Președintele Colegiului Medicilor: Voi susţine sancţionarea oricărui medic dacă prezintă în spațiul public teorii care nu sunt validate ştiinţific
Preşedintele Colegiului Medicilor Daniel Coriu avertizează că va susţine cu toată tăria sancţionarea oricărui medic prin suspendarea exercitării profesiei, dacă prezintă în spaţiul public teorii care nu sunt validate ştiinţific, periclitând astfel sănătatea publică. ”Am citit şi am auzit în spaţiul public teorii de genul “Pandemia nu există”, “Este o banală răceală”, “Prin vaccin ne cipează”, “Vaccinul ne omoară”. Care este rezultatul? Că astăzi, România este pe locul 2 în lume la numărul de decese la 1 milion de locuitori provocate de virusul SARS-CoV-2”, argumentează medicul.
”Ca medic şi ca preşedinte al Colegiului Medicilor din România (CMR), analizând şi văzând situaţia dramatică a pandemiei din România, voi susţine din acest moment cu toată tăria, sancţionarea oricărui medic prin suspendarea exercitării profesiei, dacă medicul prezintă în spaţiul public teorii care nu sunt validate ştiinţific, iar prin informaţiile transmise poate duce în eroare populaţia în privinţa stării de sănătate şi periclita sănătatea publică. Ştiu că mulţi dintre dumneavoastră, atât colegi medici cât şi cetăţeni, aţi considerat că astfel de decizii trebuiau luate pana acum şi cu siguranţă aveţi dreptate. Din păcate prerogativele mele şi ale CMR sunt limitate, iar pentru astfel de situaţii se parcurg proceduri disciplinare de lungă durată până a se ajunge la o decizie. Astfel pentru a exista o astfel de cale legală, trebuie să existe o nouă prevedere în legea 95/2007”, transmite Coriu.
În opinia sa, în contextul pandemiei cu SARS-CoV-2, situatie exceptională în care se află întregul sistem medical, se impune existenţa unui mecanism rapid de suspendare a dreptului de exercitare a profesiei de către medicii care propagă, prin orice mijloace de comunicare, în spaţiul public sau în timpul exercitării profesiei, opinii nefundamentate ştiinţific, false şi care periclitează sănătatea publică.
Daniel Coriu: Sănătatea şi medicina trebuie să se bazeze pe ştiinţă
Coriu subliniază că apreciază şi susţine dreptul la liberă exprimare şi la liberă informare, dar pe de altă parte trebuie să existe dreptul de a avea acces la informaţie corectă.
”Sănătatea şi medicina trebuie să se bazeze, pentru a avea fundament, pe ştiinţă, pe medicina bazată pe dovezi, pe studii clinice. Da, şi în medicină şi ştiinţă se poate gresi, dar atunci lucrurile trebuie recunoscute şi văzut ce este de facut. Am citit şi am auzit în spaţiul public teorii de genul “Pandemia nu există”, “Este o banală răceală”, “Prin vaccin ne cipează”, “Vaccinul ne omoară”. Care este rezultatul? Că astăzi, România este pe locul 2 în lume la numărul de decese la 1 milion de locuitori provocate de virusul SARS-CoV-2. Mor şi se îmbolnăvesc colegi medici, mor pacienţi şi avem foarte multe cazuri de îmbolnăviri în rândul populaţiei, sistemul medical este la limită din cauza acestei pandemii, iar din păcate mulţi îşi fundamentează decizia în privinţa sănătăţii lor pe informaţii care nu au bază ştiinţifică. Noi ca şi reprezentanţi ai corpului medical trebuie să fim un exemplu în privinţa conduitei legată de sănătatea publică!”, conchide medicul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰