Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rogobete anunţă control naţional după ce un medic a fost filmat operând la privat în timpul orelor de la stat

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a reacţionat, vineri, după ce o unitate sanitară privată a publicat un videoclip în care un medic angajat şi la stat se pregătea pentru a doua intervenţie chirurgicală, într-o zi de joi, la ora 12.00, el anunţând că a trimis Corpul de Control al ministrului Sănătăţii la spitalul public, pentru o anchetă amplă privind respectarea programului de lucru.

de Redactia Observator

la 20.02.2026 , 19:52

Rogobete anunţă control naţional după ce un medic a fost filmat operând la privat în timpul orelor de la stat - Sursa: Facebook/ Alexandru Rogobete

Ministrul mai anunţă că acest incident va genera un control naţional fǎrǎ precedent, pe care şi-l asumă public şi va duce la modificări legislative semnificative.

"De aproape şapte luni spun obsesiv, ferm, public şi fără echivoc: sunt împotriva celor care părăsesc spitalul public în timpul programului de lucru pentru a avea activitate în sistemul privat. Nu este o temă populistă. Este o chestiune de principiu, de lege şi de respect faţă de pacient. Dacă vrem respect şi încredere, dacă vrem un sistem de sănătate funcţional şi demn, trebuie să începem cu un element esenţial - să oferim RESPECT", a spus ministrul Sănătăţii într-o postare pe Facebook.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Alexandru Rogobete arată că atunci când s-a pus problema unei tăieri de 10%, aplicată contabil, fără să ţină cont de realitatea din spitale, a fost primul care a reacţionat şi a opus rezistenţă.

"Am făcut-o pentru că respect personalul medical care munceşte onest, care face gărzi, care rămâne peste program şi care nu transformă profesia într-un business de oportunitate. Am făcut-o pentru că respect pacientul. Pentru că nu sunt de acord cu "plimbatul" de la un cabinet la altul doar pentru că cineva nu îşi respectă programul la public sau, mai direct spus, nu respectă legea", a precizat ministrul.

Ministrul declară că recent, pe pagina publică a unei unităţi sanitare private a fost publicat un videoclip în care un medic angajat şi la un spital public explica cum, la ora 12:00, într-o zi de joi, se pregăteşte deja pentru a doua intervenţie chirurgicală.

"Am cerut oficial conducerii spitalului public situaţia concediilor solicitate de acest medic pentru luna februarie. Răspunsul a fost exact cel pe care îl anticipam: există o solicitare scrisă în data de 12 februarie pentru concediu chiar în data de 12 – fapt contrar legislaţiei, care prevede că zilele de concediu de odihnă se solicită cu cel puţin 15 zile în avans; solicitarea nu era înregistrată la Serviciul RUNOS; solicitarea nu era aprobată de managerul unităţii sanitare. Deci, solicitarea de concediu NU este validă. Am solicitat şi unităţii sanitare private activitatea medicului din aceeaşi zi. Confirmarea este clară: două intervenţii chirurgicale, la 08:40 şi la 12:45, ceea ce confirmă prezenţa în sala de operaţie", a mai explicat Alexandru Rogobete

El mai afirmă că "activitatea doctorului la spitalul public, pentru anul 2025, arată o medie de o intervenţie chirurgicalǎ pe săptămână şi un pacient pe săptămână în ambulatoriul de specialitate al spitalului public".

"Ca ministru al Sănătăţii, nu pot ignora aceste lucruri. Începând de luni, Corpul de Control al ministrului Sănătăţii se va deplasa la spitalul public pentru o anchetă amplă privind respectarea programului de lucru. Acest incident va genera un control naţional fǎrǎ precedent, pe care mi-l asum public. Şi da, va duce la modificări legislative semnificative. Pentru că dacă vrem să recâştigăm încrederea oamenilor în sistemul de sănătate, înainte de toate noi, cei care furnizăm servicii medicale, trebuie să respectăm sistemul din care facem parte", a subliniat ministrul. 

Ministrul Sănătăţii afirmă că nu vrea să generalizeze, pentru că în sistemul de sănătate există oameni excepţionali care stau peste program.

"Nu vreau să generalizez, nu vreau să se înţeleagă greşit, în sistemul de sănătate există oameni excepţionali care stau peste program, care fac multe gărzi, care vin noaptea de acasă pentru pacienţii lor şi pe care voi cei care plecaţi şi nu vă respectaţi programul de lucru, îi umiliţi! Nu este drept nici faţă de cei care muncesc, nu este drept nici faţă de pacienţi şi nu este drept nici faţă de întreg sistemul de sănătate", a explicat ministrul.

"Am spus întotdeauna că nu sunt de acord ca medicul să aleagă între public şi privat şi că susţin ca personalul medical să poată avea activitate medicală, dar după orele de program la public. Nu în timpul lor. Nu pe banii statului. Nu pe încrederea pacienţilor. Sper ca acum este limpede pentru toată lumea de ce insist pentru introducerea criteriilor de performanţă şi plata personalului medical în funcţie de acestea", a concluzionat Rogobete

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vorbiţi cu părinţii şi bunicii despre diferenţele dintre generaţii?
Observator » Sănătate » Rogobete anunţă control naţional după ce un medic a fost filmat operând la privat în timpul orelor de la stat