Video Sticla reutilizabilă, un focar de bacterii? Greşeala care îţi poate pune sănătatea în pericol
Sticla reutilizabilă, pe cât de folosită, pe atât de periculoasă. Deși pare perfect curată, specialiștii avertizează că în interiorul ei se pot acumula bacterii după fiecare utilizare. Iar dacă nu sunt curăţate atent, pot deveni un mediu ideal pentru dezvoltarea microorganismelor care pot duce la infecții digestive.
Sticla de apă a devenit un accesoriu nelipsit din rutina zilnică. O vedem în birouri, în sălile de sport sau în ghiozdanele studenților. Percepută ca o alternativă sănătoasă și „eco”, sticla reutilizabilă poate deveni însă un focar de bacterii atunci când nu este curățată corect.
Multe nu sunt conştiente de pericole și cred că e suficient dacă clătesc sticla rapid înainte de reutilizare.
"Eu chiar folosesc o sticlă, am una chiar de sticlă și o folosesc undeva la două-trei zile"
"Este important să spălăm sticla de apă în fiecare zi, deoarece aceasta conține mai multe bacterii și trebuie să avem grijă de sănătatea noastră"
"Le spăl cu detergent, chiar dacă țin doar apă în ele, că, na, cine știe ce bacterii puteau să fie pe parcursul săptămânii"
"Vă dați seama că sunt o grămadă de bacterii și pentru un copil este necesar să speli o sticlă", spun oamenii.
Cum scazi riscurile pentru sănătate dacă foloseşti o sticlă reutilizabilă
Medicii avertizează că riscurile cresc mai ales atunci când recipientele sunt ținute închise mult timp, lăsate în căldură sau folosite zile la rând fără spălare. În unele cazuri, bacteriile acumulate pot provoca probleme digestive sau infecții.
"Microorganismele care există practic peste tot. La un moment dat ajung să se depună pe capacul de la sticlă, pe recipient, se adună și practic ajung la un moment dat să fie și doza infectantă. Inclusiv lichidele pe care le bem dau la un moment dat aceste infecții digestive. Aceste recipiente ar trebui să fie spălate foarte bine la fiecare utilizare", explică medicul infecţionist Adrian Marinescu.
Pentru a reduce riscul, specialiștii recomandă spălarea zilnică a sticlelor cu apă caldă și detergent, curățarea atentă a capacului și uscarea completă înainte de reutilizare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
