Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video România a rămas fără medicamentul care face diferenţa între viaţă şi moarte în cazul pacienţilor COVID. Disperaţi, oamenii caută soluţii pe internet

Nu mai avem un medicament esenţial în lupta COVID, iar medicii se tem că bolnavii vor începe să moară pe capete în faţa spitalelor. 17.158 de oameni au fost diagnosticaţi cu COVID în ultimele ore, iar 1799 sunt la ATI. O parte dintre ei ar fi putut avea altă soartă dacă am fi avut tratament, aşa că doctorii au ajuns să trateze pe principiul primul venit, primul servit.

de Ema Schweninger

la 20.10.2021 , 20:03

''Aici stau, dorm, aici mănâncă. Suntem puşi în situaţia de a nu mai avea unde să consultăm pacienţi.''

E mai rău ca niciodată. La Institutul Matei Balş sunt internaţi mai mulţi bolnavi decât numărul de paturi avizate. Toată camera de gardă a fost transformată în secţie COVID.

''Ăsta este un pat...

Vezi și

Un pat pliant. 

Pe acelaşi subiect

Bagajele, la capătul patului.

Da. Sunt ale mele.''

''E bun şi ăsta, ce să facem? Am aşteptat până s-a eliberat.''

Din când în când, medicii ies din camera de gardă şi consultă bolnavii în ambulanţe. Consumul de oxigen în spitalele COVID împing la limită infrastructura. La Balş, se foloseau înainte de pandemie 3.000 de litri de oxigen lichid pe lună. Acum se ajunge la 150 de mii de litri de oxigen pe lună. Va fi însă şi mai rău. 

Cătălin Apostolescu, manager Institutul Matei Balş: Vor muri pacienţi în faţa spitalelor sau la ei acasă. Vrem libertate? Vrem să ne facem de cap? O să avem şi 100 de mii, şi 500 de mii de pacienţi. 

La Galaţi, spitalul e sufocat. Bolnavii primesc tratament într-o autospecială pentru victime multiple. 

Dr. Mihai Polinschi, SAJ Galaţi: Pacienţi cu COVID nu mai au loc nici pe scaune în containerele de la UPU.

Mulţi oameni mor înainte să apuce să prindă un loc la ATI. 

Violeta Șapira, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean Galaţi: Din păcate, alţi 8 pacienţi au pierdut lupta. Au decedat în departametul UPU.

În Argeş, bolnavii sunt plimbaţi între spitale până îi primeşte cineva. Un loc liber înseamnă că un pacient a murit şi altul va avea o şansă la viaţă. 

România a rămas fără medicamentul care face diferenţa între viaţă şi moarte

Eşecul celor care au gestionat criza este total: tratamentul care ar putea face diferenţa lipseşte. Tocilizumab este medicamentul folosit pentru formele severe de COVID-19 şi acum nu mai avem de unde să-l procurăm. Ministrul interimar al Sănătăţii i-a cerut comisarului european pentru sănătate să ne ajute. Am făcut apel şi la NATO. Disperaţi, oamenii au ajuns să caute medicamente pe Facebook. 

Cătălin Apostolescu, manager Institutul Matei Balş: Dacă un pacient are norocul să vină când sunt medicamente le primeşte, cine vine după aceea, nu primeşte. Tocilizumab blochează nişte receptori specifici şi în felul acesta, starea pacienţilor se ameliorează semnificativ.

Fără el, mulţi pacienţi ajung în stare gravă, iar medicii au devenit, fără voie, dumnezei care iau decizii imposibile. În vară, discursul era că avem tot ce ne trebuie. 

Florin Cîţu, premierul intermar: Suntem pregătiţi nu numai de valul 4, suntem pregătiţi să depăşim pandemia. 

Vorbe goale care acum ne costă scump. Adevărul este că nu ne-am pregătit deloc. 

Ioana Mihăilă: Faptul că rectificarea bugetară a fost tergiversată este lucrul care ne-a făcut să ajungem la fundul sacului.

Şi acum, în cel mai negru scenariu. Bolnavii care ar fi avut o şansă sunt condamnaţi la Terapie Intensivă. La ATI nu mai sunt însă locuri. Spitalele sunt pline şi improvizează locuri şi tratamente.  Aşa arată o ţară care nu se mai face bine. 

Ema Schweninger Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sănătate » România a rămas fără medicamentul care face diferenţa între viaţă şi moarte în cazul pacienţilor COVID. Disperaţi, oamenii caută soluţii pe internet