Viitorul medicinei, discutat la București: Tehnologii care pot schimba radical tratamentul bolii Parkinson
La București, în aceste zile, are loc unul dintre cele mai importante evenimente medicale din Europa de Sud-Est, care aduce în prim-plan direcțiile revoluționare ale medicinei viitorului. Congresul Internațional al Studenților de Medicină din București (IMSCB), organizat la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, reunește peste 850 de participanți din peste 20 de țări, alături de cercetători și experți de talie mondială care modelează în prezent viitorul sănătății globale.
Partener științific al congresului este Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care provoacă tinerii participanți la eveniment să propună idei și lucrări inovatoare care explorează mecanismele prelungirii vieții sănătoase, prevenirea bolilor cronice și abordările emergente ale medicinei 3.0. Cea mai valoroasă contribuție prezentată în cadrul Innovation Fair va fi premiată cu o bursă de 1.000 de euro. Evenimentul devine un punct de întâlnire între generațiile de cercetători, mulți dintre invitați fiind considerați pionieri ai unor descoperiri care pot transforma radical tratamentele de mâine.
Printre momentele de vârf ale congresului se numără prezentările dedicate:
- Tehnologiei sângelui artificial, susținută de profesorul Hiromi Sakai, cercetător care a creat una dintre cele mai avansate soluții de substituție sanguină, cu aplicații vitale în situații de urgență, intervenții chirurgicale complexe și în zonele afectate de lipsa donatorilor.
- Direcțiilor revoluționare în tratamentul bolii Parkinson, prezentate de Thomas Gasser, unul dintre cei mai respectați neurologi ai lumii și laureat al Breakthrough Prize 2024. Cercetările sale privind mecanismele moleculare ale bolii deschid calea unor terapii care ar putea, în viitor, să încetinească sau chiar să prevină degenerarea neuronală.
- Primului transplant robotic de uter, realizat de experta suedeză Pernilla Dahm Kähler, care arată cum chirurgia robotică poate reda speranța femeilor cu infertilitate uterină severă.
- Transplantului hepatic pentru organe considerate inițial neviabile, o direcție de cercetare ce promite creșterea numărului de organe disponibile și reducerea mortalității pacienților aflați pe listele de așteptare.
- Chirurgiei de război, un domeniu tot mai relevant într-un context geopolitic fragil, care impune adaptarea tehnicilor medicale la condiții extreme.
Senatul Științific prezintă în premieră concepte și proiecte naționale care se aliniază la tendințele mondiale, precum „Harta Longevității” – primul studiu amplu despre sănătatea activă în România – sau pâinea cu efecte anti-aging.
Pentru studenți, interacțiunea directă cu elitele medicinei mondiale reprezintă o ocazie rară - un dialog despre cum poate arăta lumea în care bolile neurodegenerative sunt încetinite, sângele artificial salvează vieți, iar chirurgia robotică devine noul standard.
Prin acest parteneriat cu IMSCB, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României contribuie la formarea unei generații de medici capabili să transforme medicina într-o știință a longevității și a vieții trăite pe termen lung, în deplină sănătate.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰