Video Specialiştii avertizează că mai avem o lună până când tulpina Delta se va răspândi în toată ţara. Medicii se aşteaptă la mii de cazuri zilnic
Tulpina indiană, sau Delta, se va răspândi în întreaga ţară în cel mult o lună. Este avertismentul specialiştilor, care se tem că vom avea din nou mii de cazuri pe zi. Medicii cred că România va fi mai afectată decât celelalte state pentru că rata vaccinării este scăzută. Oficial, până acum 57 de români au fost infectaţi cu această tulpină iar trei au murit.
Tulpina Delta a fost depistată în nouă judeţe şi în Capitală. Cele mai multe cazuri au fost identificate în Bucureşti, Ilfov şi Argeş. Varianta indiană a coronaviruslului e de 2 ori mai contagioasă ca tulpina iniţială, aşa că medicii se aşteaptă la ce e mai rău.
Medicii se aşteaptă la mii de cazuri zilnic
Virgil Musta, medic infecţionist: Probabil că vor fi mii de cazuri pe zi. Sper că n-o să am dreptate dar foarte probabil ca în România, cazurile să fie mai severe pentru că mai puţină lume este vaccinată.
În spitalele din întreaga ţară, peste 10 mii de paturi sunt rezervate pentru pacienţii confirmaţi sau suspecţi de COVID-19. Acum sunt internaţi în jur de 350 de bolnavi infectaţi. La Institutul Matei Balş de exemplu, doar 30 de paturi din 200 sunt ocupate. Pacienţii cu alte probleme medicale pot veni doar pentru internare de zi.
Adrian Marinescu, director medical, Institutul Matei Balş: E nevoie de un spital care să fie vârful de lance şi să preia cazurile care pot să vină în viitorul apropiat. Deocamdată suntem în aşteptare.
Spitalul Victor Babeş, al doilea spital de boli infecţioase ca mărime din ţară aşteaptă avizul de la Direcţia de Sănătate Publică să interneze şi bolnavi cu alte afecţiuni. Pavilionul de copii va rămâne exclusiv pentru cazurile de COVID-19 În timp ce în spitale, mii de paturi sunt goale, în aşteptarea unui nou val al pandemiei, bolnavii cu afecţiuni cronice au de suferit.
''N-am reuşit să dau de medic aproape deloc. Legat de accesul la investigaţii şi analize pe care a trebuit să le plătesc tot din acest considerent, că nu am reuşit să accesez spitalul la care mă monitorizez.''
Dacă previziunile epidemiologilor se vor adeveri, bolnavii cu afecţiuni cronice vor avea de suferit în continuare.
Raed Arafat, şeful DSU: România nu trăieşte într-o bulă de sticlă. Suntem cu restul ţărilor, călătorim, ne mişcăm. Este mobilitate, şi spre România şi dinspre România în alte părţi, mai ales în perioada de concedii.
Medicii spun că singurul mod prin care ne putem proteja de tulpina supercontagioasă este prin vaccinare. În jur de 4,8 milioane de români s-au vaccinat până acum. În ultima lună, doar în jur de 300 de mii de persoane s-au imunizat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰