Antena Meniu Search
x

Video Stimulatoarele cardiace refolosite de medici erau luate de la cei cu morţi violente. Din şpagă, unul şi-ar fi făcut casă în zonă protejată

Caz incredibil în sistemul de sănătate din România: medici de la cel mai mare spital din Moldova şi de la spitalul militar din Braşov sunt acuzaţi că le au montat unor bolnavi de inimă stimulatoare cardiace scoase de la cadavre. Şi nu e tot. Unora dintre pacienţi li s-ar fi dat medicamente astfel încât să se simtă mai rău și să aibă nevoie de aceste dispozitive. Sunt cel puţin 170 de victime, iar doi dintre bolnavi au murit. Cu banii obţinuţi din decontări de la casa de sănătate, dar şi din mită, unul dintre doctori şi-ar fi contruit o casă într-o zonă protejată. Ancheta procuorilor e abia la început.

Clara Mihociu
de Clara Mihociu

la 17.02.2023, 19:38

Vezi și

Anchetatorii au descins astăzi la două mari spitale din ţară: Spitalul de Urgenţă Sfântul Spiridon din Iași şi spitalul militar din Braşov, dar şi în clinici private şi în casele unor medici. Procurorii urmăresc un plan machiavelic din care mai mulţi doctorii ar fi obţinut ilegal bani. Mai exact, bolnavii de inimă care intrau în cabinetele lor plecau şi mai bolnavi.

Stimulatoare cardiace de la morţi

Potrivit unor surse, doctorii le prescriau medicamente care să le facă în mod intenţionat rău. Practic, le încetinea oamenilor ritmul cardiac. Apoi medicili le puteau recomanda montarea de stimulatoare cardice sau defibrilatoare. Doar că aparatele nu erau noi şi de unică folosinţă aşa cum le cerea legea! Ci scoase de la cadavre şi refolosite. 

Aparţinător: Nu-mi vine să cred. Stau cu frică şi cu emoţii pentru aşa ceva! 

Pe acelaşi subiect

Doctorii făceau bani pe două căi. Fie pacienţii plăteau şpagă pentru a obţine cât mai repede dispozitivele, convinşi că starea lor de sănătate e gravă, fie plătea statul pentru achiziţii fictive. Preţul unui simulator cardic nou poate ajunge la câteva mii de lei, însă un defibrilator poate costa până la 20 de mii de euro. 

Clara Mihociu, reporter Observator: Anchetatorii cred că în reţea ar fi fost implicaţi şi legişti. Surse judiciare spun că aparatele proveneau în mod special de la cei care suferiseră morţi violente, pentru că erau mai uşor de sustras la autopsii fără să dea nimic de bănuit. 

170 de bolnavi ar fi primit fără să ştie aparate refolosite. Doi dintre pacienţi au murit. Potrivit legislaţiei europene în domeniu, defibrilatoarele şi stimulatoarele cardice sunt de unică folosinţă şi este strict interzisă refolosirea lor. 

Andrei Manta, cardiolog: Când inima bate cu o frecvenţă mai mică de 40 de minut, se impune cardio-stimularea. Pentru defibrilator, lucrurile stau un pic diferit. El, de fapt, transmite un impuls electric care face ca inima să se reseteze.

Unul din doctorii vizaţi de anchetă lucrează la cel mai mare spital din Moldova. Este anchetat încă din 2011 pentru luare de mită, după ce ar fi cerut 1.500 de lei ca sa faca o angiografie. Anchetatorii verifică acum dacă şi a ridicat cu banii obţinuţi de la bolnavi o casă de vacanţă într-o arie protejată. Procurorii şi poliţiştii au descins astăzi şi la primăria din Movileni pentru a stânge date.

Clara Mihociu - reporter Observator: Anchetatorii au ridicat mai multe documente şi pentru a vedea cum şi cine a construit această casă de vacanţă pe malul lacului, în delta Moldovei, o arie protejată unde nu se poate construi nimic. Se crede că şi acest imobil aparţine medicilor implicaţi în dosar. 

Primar Movileni: Noi nu am eliberat niciun fel de document pentru a se construi acea locuinţă. Noi, când am aflat de acea locuinţă ilegală, am dat ordin de sistare a lucrarilor. 

Întreaga poveste a ieşit la iveală în urma unui control al corpului de control de la Ministerul Sănătăţii, care a sesizat procurorii instanţei supreme. Despre acest caz reperezentanţii ministerului sănătăţii spun doar că "desfășoară permanent activități de prevenire și de combatere a actelor de corupție care pot pune în pericol funcționarea sistemului sanitar și siguranța pacienților". Conducerile celor două spitale nu au comentat cazul.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Sanatate » Stimulatoarele cardiace refolosite de medici erau luate de la cei cu morţi violente. Din şpagă, unul şi-ar fi făcut casă în zonă protejată