Antena Meniu Search
x

Tot ce trebuie să ştii despre vaccinarea cu doza 3: cui îi e recomandată, unde se poate face şi ce reprezintă excepţia "J&J". Imunizarea începe marţi, 28 septembrie

Vaccinarea cu doza trei începe marţi, 28 septembrie, iar în Bucureşti imunizarea se poate face la centrele Romexpo. Potrivit Primăriei Sectorului 1, centrele de vaccinare de la Romexpo sunt deschise în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 08:00 şi 20:00.

Tot ce trebuie să ştii despre vaccinarea cu doza 3: cui îi e recomandată, unde se poate face şi ce reprezintă excepţia "J&J". Imunizarea începe marţi, 28 septembrie
- Profimedia

Pe lângă cei care vor se vaccineze cu doza trei, în aceste centre se pot vaccina şi cei care vor să-şi facă pentru prima dată vaccinul anti-covid. "Persoanele vaccinate care au cel puţin şase luni de la administrarea dozei a doua de vaccin anti-COVID se pot imuniza cu cea de-a treia doză începând de marţi (…) la centrele de la Romexpo. Sunt aşteptate pentru vaccinare persoanele cu vârsta peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice indiferent de vârstă, personalul medical, personalul din asistenţă socială şi alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia naţională de vaccinare. Cea de-a treia doză de vaccin poate fi administrată la liber, fără o programare prealabilă", se arată în comunicatul Primăriei Sectorului 1.

Cine îşi poate face doza trei de vaccin (rapelul)

Doza trei de vaccin, denumită de autorităţi "rapel", poate fi efectuată în principiu de toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei doi de vaccin. Doza trei se poate efectua şi de persoanele care au trecut deja prin boală. Doza trei este recomandată în primul rând persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe de boală: persoanele de peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale (îngrijitorii din aziluri), precum şi altor categorii vulnerabile prevăzute în strategia de vaccinare. De asemenea, vaccinul este recomandat şi persoanelor cu risc mare de expunere, cum ar fi personalul din sistemul medical şi cel din învăţământ.

Tot conform autorităţilor, vaccinarea cu doza trei se face exclusiv cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, adică fie cu Pfizer, fie cu Moderna. Asta, indiferent cu ce vaccin s-au imunizat oamenii prima dată. În privinţa vaccinului Johnson&Johnson, imunizarea cu acest ser a început pe 4 mai, astfel că nu au trecut cele 6 luni necesare până la doza de rapel. Detalii despre o eventuală vaccinare cu doza doi, în acest caz, vor fi oferite pe autorităţi în perioada următoare.

Pe acelaşi subiect

Cum se face programarea pentru vaccinarea cu doza trei

Programarea pentru imunizarea cu doza trei se poate face fie prin platforma naţională de programare, fie prin prezenţa fizică la unul dintre centrele de vaccinare. Pentru persoanele din centrele medico-sociale și rezidențiale, imobilizate la domiciliu sau fără adăpost, se va utiliza aceeași modalitate de vaccinare, respectiv cu ajutorul echipelor mobile puse la dispoziție de către Direcțiile de Sănătate Publică județene sau, în cazul Capitalei, de DSP Bucureşti.

Cei care se vor vaccina, vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze efectuate.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Sanatate » Tot ce trebuie să ştii despre vaccinarea cu doza 3: cui îi e recomandată, unde se poate face şi ce reprezintă excepţia "J&J". Imunizarea începe marţi, 28 septembrie