Video Tripla epidemie fără precedent umple spitalele din România. 100.000 de cazuri noi în numai 7 zile
Alertă în spitalele de la noi: specialiştii se tem de o triplă epidemie fără precedent, după ce într-o săptămână s-au îmbolnăvit peste 100.000 de români. Doctorii vorbesc despre cel mai agresiv val de viroze la copii din ultimul deceniu, cu secţii de terapie intensivă deja pline. Numărul bolnavilor se dublează de la o zi la alta. Medicii cred că virusurile sunt mai agresive, pentru că s-au modificat să reziste în competiție cu covid.
La cabinetele medicilor de familie e mai aglomerat ca niciodată. Pacienţi de toate vârstele vin cu viroze sau pneumonii. Specialiştii sunt îngrijoraţi de o triplă epidemie cu care se confruntă multe ţări occidentale.
100.000 de cazuri noi în numai 7 zile
Valeria Herdea, medic de familie și pediatru: Peste 65% sunt viroze, cele mai multe, sub cinci ani, sunt pneumonii interstiţiale, sub doi ani avem foarte multe bronşiolite, avem din păcate şi gripă, şi covid. Am depăşit demult aproape 50 de consultaţii pe ziua de astăzi şi încă sunt 10 oameni la momentul acesta în maşină. Programările în acest moment sunt până la sfârşitul lunii decembrie.
Şi la camerele de gardă ale spitalele ajung bolnavi zi şi noapte. Şi mai grav, secţiile de terapie intensivă pentru copii sunt pline, iar medicii spun că triajul se face ca pe front. Trebuie să le găsească locuri cazurilor grave.
- Aproape 100.000 de viroze au fost raportate în ultima săptămână, triplu faţă de aceeaşi perioadă a anului...
- Proiect pilot de prevenire a focarelor de gripă la granița cu Ucraina. Specialiștii italieni colaborează cu...
- Ce este bronșiolita şi care sunt simptomele. Boala este tot mai întâlnită la copii în acest sezon rece
Carmen Zapucioiu, pediatru Grigore Alexandrescu: Sunt foarte multe cazuri pe boli respiratorii, adică aproximativ 80-90% dintre cazurile care se prezintă pe parcursul unei zile. Mulţi pacienţi ajung să stea în zona de primiri urgenţe, mai multe ore în aşteptare de a se elibera câte un pat.
Specialiştii se tem că e abia începutul, valul abia urmează.
Maria Rohnean, reporter Observator: Peste 97.000 de oameni au fost diagnosticaţi săptămâna trecută cu gripă, infecţii respiratorii şi pnemonii, de aproape trei ori mai mult ca anul trecut în aceeaşi perioadă, când s-au înregistrat în jur de 36.000. Tot în ultimele 7 zile au fost raportate aproape 2000 de cazuri noi de covid, dar numărul poate fi mult mai mare, spun medicii, pentru că mulţi ales să nu se mai testeze.
Adrian Marinescu, infecționist: Nu neapărat că e o tripandemie, dar putem spune că este o situaţie complicată şi greu de manageriat, pentru că vei avea în acelaşi timp cazuri de gripă, şi ele vor creşte in viitorul apropiat, viroze şi infecţiile cu covid.
Dacă simptomele covid sunt asemănătoare cu cele ale altor viroze, tratamentul e însă complet diferit.
Adrian Marinescu, infecționist: Este clar ca atunci când ai gripă este debutul simplu, cu dureri muscualare şi articulare care te pun la pat, te fac să te simţi că eşti bătut. Poţi să ai şi o viroză care să fie cu manifestări similare. Legat de infecţia cu SARS-CoV-2, dacă ar fi să deosebim de o viroză, e foarte greu, pentru că sunt în general forme uşoare la varianta Omicron şi la subvariante, şi atunci e absolut imposibil fără testare. Diferenţa e la nivel de tratament.
În România au ajuns la finalul lunii trecute 700.000 de doze de vaccin anti-omicron, varianta refăcută a serului de la Pfizer, pe care îl poate face oricine indiferent de tipul vaccinului anterior. Imunizarea se face la cabinetele medicilor de familie sau la spitalele de boli infecţioase. Azi a început vaccinarea împotriva Omicron la Institutul Matei Bals.
Ana Maria Dobrota, medic specialist: Până acum am vaccinat 21 de persoane, toţi adulţi, între 25 şi 80 de ani.
De gripă în schimb s-au vaccinat deja 1,3 milioane de români, mult mai mulţi decât anul trecut.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰