Antena Meniu Search
x

Curs valutar

19 persoane infectate cu variante Delta au murit, una fiind vaccinată cu schema completă. Gheorghiţă: Numărul cazurilor creşte lent, dar susţinut

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, marţi, o creştere a numărului cazurilor de infectare cu tulpina Delta la persoane sub 40 de ani, precizând că 19 persoane confirmate cu această tulpină au murit în România, una fiind vaccinată cu schema completă.

de Redactia Observator

la 10.08.2021 , 16:01

Valeriu Gheorghita, presedintele Comitetului national de coordonare a activitatilor privind vacccinarea impotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), sustine o conferinta de presa la Palatul Victoria, in Bucuresti, marti, 27 iulie 2021. Valeriu Gheorghita, presedintele Comitetului national de coordonare a activitatilor privind vacccinarea impotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), sustine o conferinta de presa la Palatul Victoria, in Bucuresti, marti, 27 iulie 2021. - Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Gheorghiţă a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că în ultimele două săptămâni din iulie peste 81% din cazurile nou confirmate se înregistrează la persoanele nevaccinate. 

“După cum ştim şi am observat în ultimele săptămâni în România se înregistrează o creştere lent progresivă, dar susţinută a numărului de cazuri, iar analiza efectuată de colegii noştri de la Institutul de Sănătate Publică pe ultimele două săptămâni din luna iulie arată că 81,5% din cazurile nou confirmate se înregistrează la persoanele nevaccinate şi 92,6 % la sută dintre decese, de asemenea, la persoanele nevaccinate”, a afirmat Gheorghiţă.

El a menţionat că se observă şi o tendinţă de creştere a cazurilor la persoane sub 40 de ani.

Articolul continuă după reclamă

“Din acest punct de vedere analiza pe grupe de vârstă arată o tendinţă de creştere în mod deosebit a persoanelor care sunt tinere, a celor din grupa de vârstă sub 40 de ani, mult mai accelerată comparativ cu grupa de vârstă mai mare de 40 de ani. De asemenea, se observă o tendinţă de scădere a medie de vârstă la persoanele confirmate practic vorbim de o medie de 43 de ani comparativ cu 48 de ani, în rândul celor care sunt testaţi pozitiv şi de asemenea dacă ne uităm la decesele înregistrate tendinţa este iarăşi de scădere a mediei de vârstă la 69 de ani, comparativ cu 71 de ani”, a transmis coordonatorul campaniei de vaccinare.

19 persoane diagnosticate cu Delta au murit, iar dintre acestea o persoană era vaccinată cu schema completă 

“Varianta Delta, în momentul de faţă, conform raportului publicat de Institutul Naţional de Sănătate Publică ne arată că până la data de 8 august sunt înregistrate în total 313 cazuri de infecţie cu variantă virală B izolare Delta, practic cu 51 de cazuri mai mult decât în săptămâna precedentă. Din aceste 313 cazuri în total peste 80% au apărut la persoanele nevaccinate, s-au înregistrat în total 19 decese din care unul singur la o persoană vaccinată cu schema completă ceea ce înseamnă o un procent de 95% al deceselor prin infecţie cu varianta Delta la persoane nevaccinate”, a transmis Valeriu Gheorghiţă.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sănătate » 19 persoane infectate cu variante Delta au murit, una fiind vaccinată cu schema completă. Gheorghiţă: Numărul cazurilor creşte lent, dar susţinut