1 iulie, Sfântul Leontie de la Rădăuţi. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox
Marţi, 1 iulie, este prăznuit Sfântul Leontie de la Rădăuţi, sfânt cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.
Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi s-a născut la începutul secolului al XIV-lea. Conform crestinortodox.ro, Sfântul Leontie a intrat în monahism de tânăr, la Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi, primind numele Lavrentie. După o vreme, se retrage în sihăstrie, unde a construit un schit ce avea să-i poarte numele: "Schitul lui Lavrentie“.
Pravila pentru obştea de aici era următoarea: hrană o singură dată în zi, la asfinţitul soarelui, afără de sărbători; somn de trei-patru ore pe noapte, iar de la miezul nopţii până dimineaţa - priveghere în biserică, după rânduiala Sfântului Munte şi tradiţia pustnicească. Pe locul unde a fost "Sihăstria lui Lavrentie“, astăzi se află satul Laura, comuna Vicovul de Sus, din judeţul Suceava.
Potrivit unor istorici, Sfântul Leontie ar fi ajuns chiar episcop la Rădăuţi, în timpul domniei lui Alexandru Vodă cel Bun, dar spre bătrâneţe s-a retras din scaunul episcopal. Zaharia Kopistenski, cel care îi scrie viaţa, îl numeşte "făcător de minuni". Aşa ne putem explica de ce în vechime strada de azi Bogdan Vodă din Rădăuţi, unde se află şi ctitoria domnitorului, se numea "Drumul Sfântului". Tradiţia spune că a fost duhovnicul Sfântului Daniil Sihastru.
Conform sursei amintite, a fost înmormântat în biserica de lemn a schitului, iar mai târziu, datorită cinstirii sfintelor sale moaşte de credincioşi, acestea au fost mutate în Catedrala din Rădăuţi. Prin 1639, o ceată de răufăcători a jefuit oraşul Rădăuţi. Tradiţia spune că monahii, aflând de venirea tâlharilor, au ascuns moaştele Sfântului chiar sub locul unde erau depuse, în naos, în faţa tabloului votiv al ctitorilor mănăstirii. O serie de cercetări arheologice efectuate între anii 1974-1977 a scos la iveală moaştele sale. În 1991 ele au fost aşezate într-o raclă spre a fi cinstite de credincioşi.
În şedinţa sinodală din 20 iunie 1992 s-a hotărât canonizarea sa oficială. Prăznuirea Sfântului Ierarh Leontie de la Rădăuţi se va face în fiecare an, pe 1 iulie.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰