Peste 10 bolnavi au fost înşelaţi de femeia care pretindea că strânge fonduri pentru ei, pe Facebook
Numărul cazurilor de bolnavi înşelaţi de femeia care pretindea că strânge fonduri pentru ei, pe Facebook, creşte de la o zi la alta. Constănţeanca este acuzată că lansase campanii pentru nu mai puţin de 10 oameni care aveau o nevoie disperată de bani.
Numărul cazurilor de bolnavi înşelaţi de femeia care pretindea că strânge fonduri pentru ei, pe Facebook, creşte de la o zi la alta. Constănţeanca este acuzată că lansase campanii pentru nu mai puţin de 10 oameni care aveau o nevoie disperată de bani. Tatăl unei fetiţe din Neamţ a depus, deja, o plângere pe numele ei.
Părinţii Adelinei au mers şi au depus plângere pentru că nici ei nu au primit vreun ban până acum. Copilul lor este la tratament în Italia şi are nevoie de suma de aproape 40000 de euro pe care constănţeanca refuză să o vireze în contul lor.
Mai mult, i-ar fi ameninţat pe oameni că nu o să le dea banii pentru că a fost denigrată. Asta deşi, conform legii, orice persoană care face astfel de campanii pe Facebook este obligată să vireze banii în contul beneficiarului imediat.
Cazul copilei din Neamţ şi al tânărului de 19 ani bolnav de cancer nu sunt, din păcate, singurele. Potrivit unor surse, femeia - care, în trecut, suferise de leucemie - se ocupa şi de alte strângeri de fonduri.
Printre acestea ar fi fost şi cazul unui copil din Iaşi care a pierdut însă lupta cu boala şi ai cărui părinţi nu au mai solicitat sumele strânse pentru el. În apărarea ei, femeia a spus tot timpul că avea de gând să dea banii tuturor după ce termina formalităţile de deschidere a unei fundaţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰