Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video 13 copii cu malformaţii, operaţi la Bucureşti de medici români şi britanici. Îi puteţi ajuta donând 2 euro la SMS 8848

13 copii sunt operați pe cord, la București, de o complexă echipă medicală britanico-română. Copiii, mulți dintre ei sub un an, s-au născut cu grave malformații cardio. Și mulți dintre ei fac acum a doua sau chiar a treia operație. Un astfel de mic pacient este Adrian, un băiețel de zece luni care a avut prima intervenție chirurgicală la doar cinci zile de viață. Pentru toți acești copii, vă rugăm să fiți generoși și să donați câte 2 euro la numărul de SMS 8848.

de Redactia Observator

la 13.06.2023 , 16:24

Adrian, Adi cum îi spune mama lui, este singurul copil al Cristinei Oană. Băiețelul s-a născut cu o malformație cardiologică gravă, transpoziție de vase mari. Abia adus pe lume, Adi a și fost operat de chirurgii de la Targu Mureș. În cele două săptămâni cât Adi a stat în Terapie Intensivă, mama lui a pendulat între speranță, frică paralizantă și iar speranță.

Forța bebelușului și grija medicilor l-au ajutat pe băiețel să depășească încercarea grea. Acomodarea cu mama și apoi mediul familial l-au ajutat pe Adi să crească, a început să mănânce și să ia în greutate. Dar inima lui mică nu era și nu este pe deplin vindecată, are o porțiune care s-a încăpățânat să nu se închidă perfect. De aici nevoia de a fi operat din nou, iar intervenția chirurgicală este necesar a fi făcută repede. 

Adi și alți 12 copii vor fi operați în aceste zile la Spitalul Clinic Sanador București, de echipele medicale britanice, conduse de cardio chirurgul Șerban Stoica, și echipa românească a profesorului universitar doctor Victor Costache. Doctorii și echipele lor vor opera pro bono, însă părinții trebuie să plătească pentru tratamentele și consumabilele din timpul operațiilor și din ATI.

Vezi și

Pentru Adi și pentru ceilalți 12 copii puteți contribui donand prin SMS la numarul 8848, prin plată cu cardul sau prin transfer bancar. Românii din străinătate pot sprijini și ei donând prin PayPal. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri sociale » 13 copii cu malformaţii, operaţi la Bucureşti de medici români şi britanici. Îi puteţi ajuta donând 2 euro la SMS 8848