Antena Meniu Search
x

Cutremurul din 1977 a făcut 30 de victime şi la Plopeni: "Erau paturi mânjite cu sânge"

Un cutremur cu o magnitudine de 7,2 grade Richter transforma atunci aproape toată Capitala în moloz, iar Brăila, Galaţi şi Ploieşti arătau şi ele ca după război. Pentru prima dată, din 1977, pănă acum, reporterii Observator vă arată stenogramele şedinţelor organizate imediat după cutremur, în care Nicolae Ceauşescu organiza echipele de intervenţie.

Vezi și

Un cutremur cu o magnitudine de 7,2 grade Richter transforma atunci aproape toată Capitala în moloz, iar Brăila, Galaţi şi Ploieşti arătau şi ele ca după război. Pentru prima dată, din 1977, pănă acum, reporterii Observator vă arată stenogramele şedinţelor organizate imediat după cutremur, în care Nicolae Ceauşescu organiza echipele de intervenţie.

Este imaginea Bucureştiului de acum 40 de ani. Pe 4 martie 1977, la ora 21, 22 de minute şi 22 de secunde Capitala începea să se zguduie atât de tare încât zidurile ei cădeau ca la un joc de domino. Sub ele, 1570 de vieţi se stingeau. Pentru prima dată, de la marele cutremur, reporterii Observator au descoperit în arhivele naţionale, listele care au fost întocmite chiar atunci, cu persoanele decedate. 

Pe poziţia 151 este trecut actorul Toma Caragiu, câteva pagini mai înainte, în dreptul numărului 97 se găseşte numele regizorului Alexandru Bocăneţ. Pe liste, printre cei 1039 de morţi identificaţi, am regăsit-o şi pe cântăreaţa Doina Badea. Stenogramele şedinţelor dintre Nicolae Ceauşescu şi oficialii Partidului Comunist ne dezvăluie cât de repede au fost mobilizate echipele de intervenţie.

Tov. Nicolae Ceauşescu: "Cred că trebuie să găsim în continuare soluţii să scoatem oamenii de sub dărâmături!

Pe acelaşi subiect

Al doilea lucru - să facem o comisie imediată pentru a identifica toate blocurile cu avarii.

În provincie, care este situaţia?"

Tov. Ilie Verdeţ: "În Craiova sunt 20 de morţi."

Tot în stenograme am regăsit şi modul în care au acţionat instituţiile de atunci în cazul răniţilor şi al celor rămaşi fără case.

Tov. Nicolae Ceauşescu: "Să vedem în două ore cum dăm aceste locuinţe, ca să putem adăposti populaţia.(...) Să punem brutăriile în funcţiune ca să asigurăm pâine."

Tov. Paul Niculescu: "La Plopeni s-a prăbuşit un cămin de nefamilişti."

Aşa arăta acum 40 de ani căminul de familişti înainte să fie pus la pământ de cutremur. După demolare, pe teren s-a construit o clădire ce serveşte angajaţilor consiliului judeţean.

-Aveam vreo 17-18 ani, am cărat cărămizi, moloz, tot ce era aici.

Şi a acordat primul ajutor. Deşi era o tânără elevă, doamna Elena a îngrijit răniţii din cămin cot la cot cu doctorii. Şi astăzi, la 40 de ani de atunci, imaginea cu cei 30 de morţi de la căminul din Plopeni o face să plângă.

-Dintr-o dată o zgâlţâială puternică, m-am lovit de pereţi să pot ieşi. Erau dărâmături, noptiere, paturi mânjite de sânge, toate împrăştiate şi am ajutat ca să cureţe locul!

Iar priveliştea ar putea fi asemănătoare, dacă mâine pământul s-ar zgudui din nou. Mulţi oameni încă locuiesc în căminele de nefamilişti ce printr-un noroc nu au căzut în 77.

-Da, stăm cu grijă că e puţin degradat!

Degradate mai sunt încă 600 de clădiri din toată ţara, ce s-ar transforma în praf în cazul unui cutremur ca cel de acum 40 de ani.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Observator » Stiri sociale » Cutremurul din 1977 a făcut 30 de victime şi la Plopeni: "Erau paturi mânjite cu sânge"