Antena Meniu Search
x

Curs valutar

24 februarie, Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox

Marţi, 24 februarie 2026, este prăznuit Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu, sfânt cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.

de Redactia Observator

la 23.02.2026 , 13:05

Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu este prăznuit pe 24 februarie Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu este prăznuit pe 24 februarie - doxologia.ro

Cuviosul Petroniu Tănase (1914-2011) a fost membru al mişcării "Rugul Aprins", stareţ al Schitului Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, dar şi unul din marii duhovnici români.

Conform doxologia.ro, Cuviosul Petroniu s-a născut în 1914, în comuna Farcașa (județul Neamț). S-a călugărit de foarte tânăr în obștea Mănăstirii Neamțului, unde s-a și format duhovnicește. Mai târziu a fost trimis la București pentru studii, și așa a intrat în obștea Mănăstirii Antim. A studiat Teologia (licență), dar a făcut în paralel și alte studii de matematică și filozofie.

La Mănăstirea Antim, din anul 1937, Cuviosul Petroniu a avut drept ascultare de a pune în bună rânduială biblioteca mănăstirii.

Articolul continuă după reclamă

În timpul celui De-al Doilea Război Mondial și în primii ani după, 1945-1947, Cuviosul Petroniu a fost funcționar la Cancelaria Sfântului Sinod și chiar la secretariatul patriarhului Nicodim. A făcut parte din mişcarea "Rugul Aprins" și a suferit consecințele acestei afilieri.

În 1977, la cererea monahilor români din Sfântul Munte Athos, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis să trimită două grupuri de călugări români ca să întărească efectivul Schitului românesc Prodromu și să revigoreze viața monastică a schitului, în 1977 și 1978. Cuviosul Petroniu a făcut parte din al doilea grup de monahi.

Din 1978, Cuviosul Petroniu a trăit neîntrerupt în Sfântul Munte Athos, iar din anul 1984 a fost ales stareț al Schitului Prodromu. A renunțat la stăreție la începutul anului 2011, din cauza vârstei înaintate. A trecut la Domnul în ziua de 22 februarie 2011 și a fost înmormântat după tradiția athonită la 24 februarie 2011 în cimitirul Schitului Prodromu.

A fost canonizat de Patriarhia Ecumenică la 31 august 2025.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
A început Postul Paştelui. Îl ţineţi?
Observator » Ştiri sociale » 24 februarie, Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox