25 decembrie, Naşterea Domnului. Sărbătoare cu cruce roşie în calendarul ortodox
Joi, 25 decembrie 2025, este prăznuită Naşterea Domnului Iisus Hristos, acesta fiind cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă în ordinea firească, cronologică, a vieţii Mântuitorului.
Naşterea Domnului, numită în popor şi Crăciunul, la 25 decembrie este, conform crestinortodox.ro, sărbătoarea anuală a naşterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos (vezi Luca II, .1-21).
Pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creştină, dintre cele ale Mântuitorului, deşi nu este tot atât de veche ca Paştile sau Rusaliile, a căror origine stă în legătură cu sărbătorile iudaice corespunzătoare.
În ceea ce priveşte modul sărbătoririi, ziua Naşterii Domnului a fost privită dintotdeauna ca una dintre cele mai mari sărbători creştine. Ziua a fost prăznuită încă din vremuri de mult apuse cu mare solemnitate.
În ziua precedentă Naşterii Domnului se ajuna, obicei existent încă din secolul IV. Se făceau slujbe în cadrul căreia se botezau catehumenii, ca şi la Paşti şi la Rusalii, şi se citeau Ceasurile mari sau împărăteşti, numite aşa pentru că la Bizanţ luau parte la ele şi împăraţii, iar la noi domnitorii cu toată curtea lor.
Tot în Ajun, slujitorii Bisericii, preoţii şi cântăreţii, umblau, ca şi azi, cu icoana Naşterii pe la casele credincioşilor, pentru a le vesti măritul praznic de a doua zi. Cu timpul, s-a instituit şi postul Crăciunului, ca mijloc de pregătire sufletească pentru întâmpinarea sărbătorii.
Ziua sărbătorii însăşi era zi de repaus. Până şi sclavii erau scutiţi în această zi de corvezile obişnuite. Erau oprite, prin legi civile, spectacolele şi jocurile de teatru şi cele din palestre şi circuri. Era interzisă, de asemenea, plecarea genunchilor, atât în ziua Naşterii cât şi în tot timpul până în ajunul Bobotezei, regulă pe care, în virtutea tradiţiei, o păstrează până astăzi cărţile noastre de slujbă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰