70 de mii de lei vor fi cheltuiți pentru clujeni, în noaptea de Revelion
Locuitorii din Cluj-Napoca vor avea un Revelion cum altul nu-i! Primăria le-a pregătit nu doar un spectacol senzaţional de muzică şi lumini, ci şi 700 de sticle de şampanie. Bineînţeles, o asemenea petrecere nu putea fi organizată fără un buget cât se poate de generos.

În Cluj Napoca se anunţă o petrecere senzaţională în noaptea de Revelion. Asta dacă este să ne luăm după bugetul alocat acestui eveniment.
Bugetul pentru Revelionul de anul acesta a fost de 70 de mii de lei. În această sumă intră practic tot ceea ce se întâmplă în Ajunul Anului Nou şi de Revelion, adică spectacolul live, artificiile şi şampania pentru clujenii care vor fi în piaţă.
La miezul nopţii , în centrul oraşului, va avea loc obişnuitul foc de artificii. Şi tot pentru a marca trecerea în noul an se vor deschide 700 de sticle de şampanie.
Când au auzit că vor curge râuri de şampanie, clujenii au avut păreri diferite. Dar consideră că focul de artificii este absolut necesar la un astfel de eveniment. Şi mai ales o muzică bună, cu siguranţă, nu strică.
Clujenii au ţinut-o tot într-o petrecere, anul acesta. Consiliul Local a alocat 950 de mii de lei. Banii au fost cheltuiţi pentru mai multe evenimente printre care "Zilele Oraşului", " Zilele Recoltei", "Serile clujene", dar Târgul de Crăciun.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰