Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A treia zi de luni a anului este considerată a fi cea mai deprimantă zi din an

A treia zi de luni a anului este considerată a fi cea mai deprimantă zi, potrivit consilierilor lifestyle britanici. În 2018, aceasta este luni, 15 ianuarie.

de Redactia Observator

la 15.01.2018 , 14:59

Astăzi este cea mai deprimantă zi din an. De asta e sigur un psiholog din Marea Britanie care după 13 ani de calcule matematice a decretat că a treia zi de luni de la începutul fiecărui an, este Blue Monday, adică Lunea tristă.

A treia zi de luni a anului este considerată a fi cea mai deprimantă zi, potrivit consilierilor lifestyle britanici. În 2018, aceasta este luni, 15 ianuarie. Acestei date i-au fost atribuite mai multe conotaţii negative sociale: schimbarea vremii, ghinion în afaceri, despărţiri amoroase.

Teoria despre „Blue Monday" a apărut în 2005, când psihologul britanic Cliff Arnall a creat o formulă matematică elaborată pentru a calcula cele mai îngrozitoare zile ale anului.

Vezi și

Psihologul a luat în considerare condiţile meteo din această perioadă, facturile la utilităţi, datoriile, nivelul motivaţional, sărbătorile de iarnă, precum şi faptul că mulţi oameni urăsc zilele de luni. În ianuarie, organismul uman se resimte după consumul abuziv de alcool şi de ciocolată din luna decembrie, conturile bancare sunt aproape de cota de avarie din cauza cadourilor de Crăciun şi a petrecerilor de Revelion.

În plus, vor mai trece câteva luni până când lumina diurnă va creşte considerabil, iar nivelurile de vitamina D din organism vor putea să se regenereze prin expunerea naturală la razele solare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?
Observator » Ştiri sociale » A treia zi de luni a anului este considerată a fi cea mai deprimantă zi din an