Antena Meniu Search
x

Curs valutar

2.000 de noi absolvenţi ai Facultăţii de Medicină promit că vor revoluţiona sistemul de sănătate

Două mii de absolvenţi de medicină au sărbătorit astăzi finalul facultăţii. Cea mai grea şi lungă facultate, cum o numesc unii.

de Redactia Observator

la 27.09.2018 , 22:28

Două mii de absolvenţi de medicină au sărbătorit astăzi finalul facultăţii. Cea mai grea şi lungă facultate, cum o numesc unii. Şase ani în care mulţi dintre ei şi-au întemeiat şi propriile familii.

Este generaţia care va avea salarii aproape triple faţă de colegii din promoţiile anterioare şi care promite să rămână în Romania pentru a face o schimbare în sistemul de sănătate.

Este ziua aşteptată timp de şase ani. Astăzi, devin medici rezidenţi. Mulţi au intrat în facultate când erau adolescenţi. Şi se pregătesc acum nu doar pentru o carieră strălucită. Unii vor deveni curând părinţi. 

Vezi și

Florenţa, absolventă UMF Carol Davila: "Mai avem 3 săptămâni şi vine noua membră. Este fetiţă şi o aşteptăm cu tot dragul. Cred că este cel mai cuminte când mergem în public, la examene a fost foarte linştită."

Anul acesta sunt aproape 2.000 de absolvenţi. E cea mai numeroasă promoţie din ultimii ani. De altfel, cei de la Medicină sunt şi cei mai în vârstă studenţi. Termină facultatea, cel mai devreme, la 25 de ani. Dar sunt numeroşi cei care fie au intrat la Medicină după mai multe încercări fie au trecut mai întâi prin altă facultate.

Andrei şi-a dorit încă din copilărie să devină medic. Astăzi este şef de promoţie. 

Andrei Neagu, absolvent al UMF Carol Davila: "Mai departe vreau să urmez o specialitate clinică, nu chirurgicală. Pe primul loc e pneumologia pentru mine. O să vreau să lucrez în ţară. Vreau să rămân în ţară. În Bucureşti"

Îl încântă şi salariul pe care-l primeşte acum un medic rezident. Aproape triplu faţă de cel din 2016. Fără sporuri, un medic câştigă astăzi peste 4.100 de lei. Faţă de 1500 de lei cât câştiga un rezident în urmă cu doi ani. Astfel, sunt şanse mari ca din această generaţie să plece mai puţini în străinătate. 

Nikos a venit la noi din Grecia. La 37 de ani a fost cel mai bun dintre cei care au terminat cursurile în limba engleză. 

Nikos, absolvent al UMF Carol Davila: "Este o zi excelentă! Cred că munca noastră grea din aceşti şase ani a fost răsplătită."

Potrivit ultimelor statistici,  ţara noastră are 2,5 medici la mia de locuitori, faţă de 3,4 cât este media europeană. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » 2.000 de noi absolvenţi ai Facultăţii de Medicină promit că vor revoluţiona sistemul de sănătate