Accident grav la Viștea de Jos, în Brașov, un tânăr de 21 de ani a murit
Un accident grav a avut loc în noaptea de joi spre vineri în localitatea Viștea de Jos din județul Brașov, pe Drumul Național 1. O mașină a intrat într-o casă, iar în urma impactului un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața.
Un accident grav a avut loc în noaptea de joi spre vineri în localitatea Viștea de Jos din județul Brașov, pe Drumul Național 1. O mașină a intrat într-o casă, iar în urma impactului un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața. Alte două persoane au ajuns în stare critică la spital.
Accidentul s-a produs în jurul orei 01:00. Din motive necunoscute, șoferul aflat la volanul mașinii a pierdut controlul asupra direcției și a intrat într-un imobil, trei persoane rămânând încarcerate.
La fața locului s-au deplasat imediat două echipaje de descarcerare, două echipaje SMURD, două ambulanțe SAJ și o autospecială cu apă și spumă.
Din nefericire, un tânăr în vârstă de 21 de ani a murit la scurt timp. Acesta a fost resuscitat de către medici, înă nu a raspuns manevrelor și a fost declarat decedat.
Celelalte două persoane, un tânăr de 23 ani și o tânără de 26 ani, erau inconștiente, li s-a acordat asistența medicală necesară la fața locului iar ulterior au fost transportate iîn stare gravă, fără a-și recăpăta conștiența, la Spitalul Județean Sibiu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰