Accident spectaculos la Cupa Caprioara, langa Deva
Accident spectaculos la Cupa Caprioara, langa Deva. Unul dintre veteranii curselor de raliu a pierdut controlul bolidului si a iesit din decor. Din fericire, pilotul nu doar ca nu a patit nimic, dar a si castigat cursa
Un moment de neatentie si terenul alunecos l-a scos pe Valentin Banciu din decor. Si totusi pilotul n-a abandonat cursa, ba dimpotriva, a reparat masina si a continuat. Si bine a facut! La final a fost castigator.
Banciu este unul dintre cei mai buni piloti din judetul Hunedoara. Aceasta este pentru a treia oara cand participa la competitie: "Am inceput dimineata cam prost. pentru ca a iesit cu masina de pe drum. Datorita mecanicilor am reusit sa repun masina pe drum si sa castig cele doua manse".
Cupa Caprioara asterne in fata pilotilor un traseul de nici cinci kilometri, dar deosebit de tehnic si periculos din cauza curbelor stranse si dese. Pe anumite portiuni, masinile ajung la aproape 200 de kilometri la ora.
Editia a treia a Cupei Caprioara a adunat la start 42 de piloti amatori si licentiati din opt judete. Evenimentul reprezinta prima etapa a Campionatului judetean de Viteza pe Traseu Montan.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰