Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Acuzații extrem de grave la adresa unui pastor din Suceava. Opt copii ar fi trăit un calvar, fără ca nimeni să-i ajute

Opt copii au fost supuşi, timp de şase ani, unor abuzuri de neimaginat. Chiar tatăl lor, pastor respectat în Suceava, i-a terorizat fără ca nimeni să-l oprească. Bătuţi, exploataţi, înfometaţi şi chiar violaţi, copiii au rupt tăcerea abia după ce sora mai mare a hotărât să-şi denunţe tatăl la Poliţie. Pastorul, care organiza seri de rugăciune la care participau zeci de familii din comunitate, a fost în cele din urmă arestat. Povestea, cu puternic impact emoţional, zguduie comunitatea. Mai ales că mama copiilor şi-a retras plângerea împotriva lui.

de Andreea Petrescu

la 11.08.2020 , 19:22

  • Pastorul a fost arestat preventiv
  • Soția lui și-a retras plângerea
  • Preotul îşi ridicase propria biserică

Şase ani de abuzuri şi opt copii traumatizaţi pe viaţă. Adept al confesiunii penticostale, pastorul poza în slujitorul lui Dumnezeu doar în public. În casă, se transforma şi îşi tortura, rând pe rând, fetiţele şi băieţii. Ani în şir copiii au fost bătuţi, obligaţi să muncească în gospodărie în timpul nopţii sau pe ploaie şi chiar înfometaţi. Fiicele, minore, erau violate şi abuzate sexual.

Reporter: Vorbim de şase ani. Nu a ştiut nimeni de acolo ce se întâmplă?

Nicoleta Daneliuc, purtător de cuvânt DGASPC Suceava: Nu. Nu. Nu ştim lucrul ăsta. Nu ştim dacă comunitatea ştia, deşi e greu de crezut că ştiau şi nimeni nu a spus nimic.

Vezi și

Întreaga comunitate cunoştea familia. Preotul îşi ridicase propria biserică, unde organiza seri de rugăciune la care participau zeci de familii cu copii.

În casa din Valea Bourei preotul predica şi susţinea slujbe în zilele de sărbătoare. De altfel, reprezentanţi ai Bisericii Penticostale ne-au spus faptul că acesta, de fapt, se desprinsese din biserica penticostală şi mersese pe o direcţie doar a lui. Practic în acest moment nu avea niciun superior pe această linie.

Costică Crăciun, administrator public al comunei Dolhești: El nu a pozat niciodată într-un om recalcitrant, să-şi facă publicitate negativă. Pentru noi a fost o surpriză ce s-a auzit despre el, că nu poţi să ştii acasă în familie ce face omul.

Abia în urmă cu o lună, abuzurile au ieşit la iveală. Convinsă de soţul ei, sora mai mare, în vârstă de 23 de ani, s-a hotârât să-şi denunţe tatăl la Poliţie. La rândul ei, şi-a convins şi mama să rupă tăcerea. Doar că, ulterior, femeia şi-a retras plângerea depusă împotriva soţului.

Reporter: Era conştientă de ce se întâmplă la ea în casă?

Nicoleta Daneliuc, purtător de cuvânt DGASPC Suceava: Nu ştiu cât de conştientă, dar era clar atât de supusă acestui bărbat încât i-a fost frică să acţioneze.

Mariana Grețcan, prim procuror Parchetul de pe Lângă Judecătoria Fălticeni: Pachetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unui inculpat, a cărui profesie presupune existenţa unui standard ridicat al conduitei morale pentru săvârşirea în formă continuată a unei infracţiuni de viol, a patru infracţiuni de agresiune sexuală, fiecare în formă continuată şi a cinci infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului.

Totuşi, au fost şi localnici care au observat comportamentul ciudat al pastorului. Dar nimeni nu a făcut nimic.

Chiar şi pe Internet, au apărut acuzaţii din partea cunoscuţilor.

"Îmi aduc aminte perfect că așa mici cum eram, întotdeauna ni s-a părut ceva in neregulă cu el. Avea o privire care te agresa, te dezbrăca și te înfiora. Și felul cum se purta cu fetele lui mi se părea cel puțin straniu. Dar am crezut că e exagerat sa cred asta despre un "copil al lui Dumnezeu" și chiar m-am simțit vinovată că l-am judecat", susține o persoană care l-a cunoscut pe preot.

Judecata se va face acum în instanţă. Până atunci, atât copiii, cât şi mama, sunt consiliaţi psihologic.

Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri sociale » Acuzații extrem de grave la adresa unui pastor din Suceava. Opt copii ar fi trăit un calvar, fără ca nimeni să-i ajute