Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Adolescent electrocutat în Gara de Est din Ploiești

Un adolescent de 17 ani se luptă pentru viaţa lui, după ce s-a urcat pe un vagon şi a fost electrocutat, în Gara de Est din Ploieşti. A suferit arsuri pe 30 la sută din suprafaţa corpului, iar şocul i-a provocat mai multe leziuni interne.

de Redactia Observator

la 27.04.2014 , 11:28

 Câteva minute mai târziu, părinţii lui erau de faţă când medicii îl intubau, ca apoi să-l transporte cu elicopterul către Spitalul de Arşi din Capitală. Oamenii îl aşteptau acasă, nu departe de gară. Ca să nu mai ocolească o garnitură, băiatul a încercat să treacă peste un vagon.

Tatăl rămâne amuţit în faţa imaginii cumplite. Fiul săul este înfăşurat într-o folie care îi protejează arsurile şi respiră cu ajutorul unui tub de oxigen. Medicii care l-au adus pe adolescent pe hipodromul din Ploieşti, sunt aşteptaţi de un elicopter.

Nu există răspunsuri pozitive la întrebările bărbatului. Cu o puternică tărie sufletească, el încearcă, totuşi, să le dea salvatorilor o mână de ajutor. Organismul băiatului devine mai sensibil cu fiecare secundă.

Vezi și

În cele câteva minute rămase până la plecarea elicopterului, tatăl nu iroseşte nicio ocazie ca să pună întrebări esenţiale. Consolarea tuturor este că starea victimei s-a păstrat stabilă încă de când medicii au ajuns la intervenţie. Adolescentul de 17 ani a fost transportat internat la Spitalul de Arşi din Capitală, unde dcotorii se luptă pentru viaţa lui.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Adolescent electrocutat în Gara de Est din Ploiești