Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Adrian Minune va fi judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție

Pe Adrian Minune îl doare inima. Trebuie să plătească impozite în valoare de aproape 1 milion de euro. Dacă nu plăteşte, ar putea ajunge la închisoare

de Redactia Observator

la 05.01.2015 , 19:27

Pe Adrian Minune îl doare inima. Trebuie să plătească impozite în valoare de aproape 1 milion de euro. Dacă nu plăteşte, ar putea ajunge la închisoare

Agenţia Naţională de Integritate îl vânează de aproape cinci ani. Soarta manelistului va fi decisă acum de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

E unul din cei mai bogaţi manelişti din România. Ar putea deveni şi primul care dă socoteală pentru averea lui. 800 de mii de euro, bani pentru care nu ar fi plătit niciodată impozit.

Vezi și

Mărirea lui Adi Minune a început pe scena muzicală. Decăderea - pe scena politică. Manelistul a devenit consilier local în 2008. Din întâmplare, spune el. Cariera lui de politician a fost scurtă, dar cu cântec. Trei ani mai târziu, dădea piept cu legea pentru prima oară.

Pe acelaşi subiect

Conform ultimei declaraţii de avere, în 2010, Adi Minune deţinea nouă terenuri în Ştefăneşti, plus alte două în Afumaţi şi Corbeanca. Pe numele lui erau cinci case şi patru maşini de lux. Iar bogăţia şi faima lui au depăşit limitele planetei.

Toate, dintr-un venit extrem de modest. Tot în ultima declaraţie de avere, Adi Minune a declarat că, oficial, în 2010 a câştigat numai 904 lei. Neoficial, avuţia lui e fără număr. Deocamdată.

Adrian Minune şi soţia sa trebuie să se prezinte la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe 21 ianuarie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri sociale » Adrian Minune va fi judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție