Aeroporturile din România, pline de bacterii, virusuri și germeni periculoși
Aeroporturile par nişte locuri foarte curate, dar numai în aparenţă! Pentru că, dincolo de gresia lustruită şi geamurile fără nicio pată, sunt locuri în care ne putem îmbolnăvi fără să ne dăm seama. Ca idee, cele mai periculoase sunt tăvile în care ne punem obiectele la controlul de securitate.
Aeroporturile par nişte locuri foarte curate, dar numai în aparenţă! Pentru că, dincolo de gresia lustruită şi geamurile fără nicio pată, sunt locuri în care ne putem îmbolnăvi fără să ne dăm seama. Ca idee, cele mai periculoase sunt tăvile în care ne punem obiectele la controlul de securitate. Conţin o colecţie întreagă de microbi, care pot provoca de la viroze până la infecţii severe.
De la intrarea în aeroport şi până la poarta de îmbarcare este o forfotă continuă. Mii şi mii de pasageri tranzitează zilnic un spaţiu încărcat de milioane bacterii, germeni şi virusuri care pot supravieţui până la două zile, în funcţie de suprafeţe.
În topul celor mai murdare locuri din aeroport, pe primul loc se află tăvile de plastic în care ne aşezăm obiectele personale. Urmează balustradele scărilor rulante şi ghişelee de check-in.
Cele mai întâlnite virusuri sunt rhinovirusul, coronavirusul, adenovirusul și influenza A, care pot provoca boli ale sistemului respirator, potrivit un studiu realizat de Universitatea din Nottingham.
Lucrurile se complică dacă pe mâini aveţi plăgi deschise. O simplă zgârietură, în contact cu o bacterie periculoasă, poate duce la infecţii severe.
Tăvile de plastic sunt curţate la câteva luni, spun cei de la aeroportul din Otopeni, cel mai mare din ţară. Medicii ne recomandă să ne spălăm des pe mâini când ajungem în spaţii atat de aglomerate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰