Trei români închiriau maşini de lux în Belgia şi le amanetau apoi în ţară
Un plan bine pus la punct le-a adus o mică avere unor bucureşteni. Trei bărbaţi închiriau maşini de lux din străinătate şi le aduceau apoi în ţară.
Un plan bine pus la punct le-a adus o mică avere unor bucureşteni. Trei bărbaţi închiriau maşini de lux din străinătate şi le aduceau apoi în ţară unde, cu acte false, le duceau la amanet. Zece autoturisme au fost astfel valorificate. Doar pentru una dintre ele au obţinut peste 20.000 de euro.
Metoda după care cei trei bărbaţi lucrau era ingenioasă. Sub paravanul unei firme de închirieri auto, indivizii îi convingeau pe proprietarii bolizilor de lux că pot face afaceri. Maşinile erau luate cu tot cu acte şi chei pentru a fi închiriate. Proprietarii urmau să primească ulterior o parte din profit. Însă, cei trei aveau alte planuri.
Cele zece maşini au fost luate din Belgia, Olanda şi Danemarca sub pretextul închirierii. Ajunse în România, au fost amanetate cu preţuri cuprinse între 4.000 si 23.000 de euro.
Poliţiştii de la "Furturi auto" i-au demascat pe cei trei, iar dimineaţă i-au ridicat cu mascaţii din casele lor.
Poliţiştii încearcă să afle acum dacă sunt mai multe maşini furate şi amanetate apoi în România. Prejudiciul ajunge la 100.000 de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰